fbpx
Portokal
ANCPI a revocat-o din funcție pe Narciza Nedelcu după 24 de ore

ANCPI a revocat-o din funcție pe Narciza Nedelcu după 24 de ore


Narciza Nedelcu şi-a anunțat, joi după-amiază, demisia din funcţia de director al Oficiului Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi. Cu puțin timp înainte, ANCPI transmitea printr-un comunicat de presă că o revocase din funcție.

,,Am acceptat cu onoare și demnitate repunerea în funcția de director al Oficiului de Cadastru și Publicitate lmobiliară (OCPI) lași de către onorata instanță, conform hotărârii pronunțate. Decizia instanței este definitivă și nu doresc să o comentez.

Întrucât imaginea PNL și a Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate lmobiliară (ANCPI) a fost afectată prin atacuri mincinoase, am decis să fac un pas în spate și să-mi dau demisia de onoare din funcția de director al OCPI lași.

Deși nu sunt membră a niciunui partid politic, am rămas cu orientare de dreapta.

Sunt consecventă acestor convingeri și, chiar dacă am renunțat la calitatea de membru PDL, pentru a nu afecta imaginea partidului, am rămas tributară ideologiei liberale și doctrinei democrate, valori pe care mi le asum.

Rămân simpatizanta Partidului Național Liberal.

Este nevoie ca la conducerea OCPI lași să fie numit politic un nou director, tânăr, cu putere de muncă și de perspectivă. Am încredere în pepiniera de tineret cultivată de PNL lași, întrucât un tânăr, care este presședintele BPJ al PNL lași și ministru în funcție, a făcut parte din colectivul OCPI lași, pe care l-am coordonat în calitate de director și sunt convinsă că președintele PNL lași cunoaște problematica instituției și va găsi soluția ideală. Succes!", este mesajul transmis de Narciza Nedelcu.

Cu puțin timp înainte ANCPI anunțase revocarea din funcție a Narcizei Nedelcu:

„Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a revocat-o din funcția de director al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Iași pe doamna Narciza NEDELCU. Decizia a venit ca urmare a solicitării acesteia de a fi eliberată din funcție.

ANCPI, instituție aflată în subordinea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA), a dispus astăzi, 16 iulie, schimbarea din funcția de director al OCPI Iași a doamnei Narciza NEDELCU, prin Ordin al directorului general al ANCPI.

Doamna Narciza NEDELCU a fost repusă în funcția de director al OCPI Iași miercuri, 15 iulie, ANCPI fiind obligată, potrivit prevederilor legale în vigoare, să înceteze suspendarea contractului individual de muncă al acesteia și să o repună în funcția deținută anterior. Conform art. 56 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, contractul individual de muncă încetează de drept ca urmare a condamnării la executarea unei pedepse privative de libertate, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.

Mai mult decât atât, prin Decizia nr. 15/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Brașov - Secţia civilă în Dosarul nr. 3.485/62/2015 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, stabilind că dispoziţiile art. 56 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează în sensul că sunt aplicabile numai în situaţia în care condamnatul execută efectiv pedeapsa în penitenciar, fiind în imposibilitate fizică de a se prezenta la locul de muncă.

Prin acceaşi decizie, pronunţată în dosarul penal nr. 4264/99/2015, instanţa de judecată a dispus, de asemenea, suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin 1 lit. a, teza a II-a si lit. b din Codul penal din 1968.

Narciza NEDELCU a ocupat postul de director al OCPI Iași, prin concurs, în anul 2009. În anul 2012, când a început urmărirea penală împotriva doamnei Narciza NEDELCU, director al OCPI Iași, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, conducerea ANCPI a decis suspendarea acesteia din funcție, deși legislația în vigoare nu prevedea această măsură ca fiind obligatorie.”


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30    

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top