fbpx
 

Items filtered by date: Luni, 06 Ianuarie 2020

Polițiștii ieşeni au intervenit la 100 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au aplicat peste 170 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acțiunilor și intervențiilor efectuate au fost sesizate peste 30 de infracțiuni.

Publicat in Social
Duminică seară, la Los Angeles, au fost decernate premiile în cadrul celei de-a 77-a ediţii a galei de decernare a Globurilor de Aur, organizată de Asociaţia Presei Străine de la Hollywood (HFPA).

Publicat in Panorama
Federația Română de Fotbal se află în centrul unui dosar penal instrumentat de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).

Publicat in Justitie
Bogdan Despescu, chestor șef de poliție și secretar de stat în Ministerul de Interne, a plagiat cel puțin 157 de pagini din cele 345 ale tezei de doctorat susținute în anul 2010 la Academia de Poliție, relatează PressOne.

Publicat in Justitie
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Harghita s-a sesizat din oficiu şi efectuează cercetări în legătură cu săvârşirea infracţiunii de distrugere, după ce persoane necunoscute au acoperit cu vopsea neagră partea în limba maghiară a mai multor indicatoare rutiere, aflate la intrarea în câteva localităţi din judeţ.

Publicat in Social
Un pasager care călătorea cu un avion pe o rută înternă din Canada a susrprins momentul în care aeronava pierde una dintre roți la decolare.

Publicat in Panorama
O persoană a fost rănită în urma unui accident feroviar produs în noaptea de duminică spre luni în municipiul Dorohoi, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, Dorina Lupu.

Publicat in Moldova
Polițiștii ieșeni i-au identificat pe autorii crimei de pe câmpul de lângă Cicoarei. Doi bărbaţi au fost audiaţi, duminică seara, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, în cazul femeii care a fost găsită moartă vineri, la marginea Iașului. Anchetatorii îi acuză un viol urmat de crimă. Cei doi suspecți, în vârstă de 30 respectiv 48 de ani, au fost reținuți.

Publicat in Justitie
Pagina 3 din 3

Arhiva ReporterIS

« Ianuarie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31