fbpx
 
Items filtered by date: Marti, 22 Septembrie 2020

Cosette Chichirău le transmite funcționarilor din Primăria Iași că, după 27 septembrie, lucrurile se vor schimba radical. „Gata cu aranjamentele! Scot cumetriile și corupția din instituție”, a declarat candidata USR PLUS. „Sunt zeci de familii ai căror membrii s-au tras unii pe alții în Primărie și care stau degeaba pe posturi călduțe cu salariu bunicel. Mulți nu știu să facă nimic, dar sunt experți în combinații. Le spun de pe-acum. Cine nu-și face treaba, zboară din Primărie. Cui îi arde de șpăgi și aranjamente ajunge pe mâna DNA”, a declarat Cosette Chichirău.

Publicat in Politica Locala
* Mihai Chirica deține 4.200 mp de teren la Neagra Șarului (lângă Vatra Dornei)
* A luat cu gândul de a-și face o cabană, plătind doar 2.100 de euro
* Până la teren trebuie amenajat un drum pe o lungime de 100 m.  Vânzător a fost Dumitru Beșleagă, care deține sala de fitness Armony și care a concesionat teren de la Primărie, fără licitație
* Ceilalți doi cumpărători sunt Radu Ursanu și Sorin Iacob, la recomandarea lui Iulian Stoica, toți trei, coincidență, fiind primii patroni de la Cafeneaua Piața Unirii
* Primarul deține practic o pădure la Vatra Dornei, total nefolositoare după ce și-a făcut un ranch luxos la Frasin, cu 100 km mai aproape de Iași

În septembrie 2007, când Mihai Chirica era numărul doi în Palatul Roznovanu, o anume Magdalena Beșleagă a primit un teren în concesiune de la Primărie. 173 metri pătrați la kilometrul zero, lângă Magazinul Moldova.

Publicat in Anchete

Publicat in Slideshow HOMEPAGE
Poliţiştii de frontieră din Vama Nădlac II- Csanapalota au descoperit un autoturism marca Volkswagen , în valoare de 15.000  Euro, căutat de autorităţile din Germania.

Publicat in Social
Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un utilaj marca New Holland, fabricat în 2012, care figurează în bazele de date ca fiind furat din Belgia.

Publicat in Moldova
Scandal în stradă la Jibou, județul Sălaj. Un bărbat beat a agresat un jandarm chiar în fața Judecătoriei din localitate.

Publicat in Social
Grupul de Comunicare Strategică a raportat marți, 22 septembrie, alte 1.059 de infecții cu coronavirus (dintr-un total de 21.978 de teste) și 45 de decese din cauza COVID-19.

Publicat in Sanatate
Atmosfera de festival continuă și în această săptămână la Iulius Mall Iași. Știi că fanii muzicii rock se întâlnesc la Iulius, însă admiratorii Vița de Vie, Melting Dice, Toulouse Lautrec și E.M.I.L au deja bilete la concerte.

Publicat in Timp Liber
Aseară, în cadrul celei de-a 28-a ediții a Galei Premiilor Uniter, Pușa Darie, actrița Teatrului Național Iași, a primit „Premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar” pentru rolul „Mama” din spectacolul „Dansul Delhi” de Ivan Vîrîpaev, în regia lui Radu Afrim.

Publicat in Social
Camera de Comerț și Industrie Iași a publicat rezultatele evaluării performanțelor  economice ale firmelor din județ, concretizate în cel mai obiectiv, complex și elocvent clasament anual al comunității de afaceri locale - Topul Firmelor din Județul Iași (disponibil pe www.cciasi.ro, secțiunea Topul Firmelor).

Publicat in Companii
Pagina 1 din 3

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30