fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 

Items filtered by date: Marti, 23 Noiembrie 2021

Polițiștii din cadrul Secţiei nr. 1 Poliţie Iaşi efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție, ameninţare şi violenţă în familie.

Publicat in Social
Poliţiştii ieşeni au intervenit luni la peste 60 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au fost aplicate peste 330 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acţiunilor şi intervenţiilor efectuate au fost sesizate 19 infracţiuni.

Publicat in Social
Peste 100 de poliţişti de la Transporturi şi jandarmi de la trupele speciale de intervenţie au făcut percheziţii la 25 de adrese din Timişoara, Sânandrei şi Pişchia, din judeţul Timiş, la persoane care se ocupă cu contrabanda de ţigarete aduse ilegal din Ucraina şi Serbia, anunță News.ro.

Publicat in Social
Claudiu Iordache, una dintre figurile-simbol ale Revoluţiei Române din Decembrie 1989 de la Timişoara, a murit pe data de 20 noiembrie, la vârsta de 79 de ani.

Publicat in Social
Un bărbat a sunat marți dimineață la 112 și a amenințat că se va întâmpla o nenorocire la Curtea de Apel Constanța și Judecătoria Medgidia, transmite G4Media. Apelul a fost făcut în jurul orei 09:00.

Publicat in Social
Fetiţa de numai două luni înjunghiată tatăl ei la începutul acestei luni, într-un apartament din municipiul Roman, se simte bine şi a fost externată din Spitalul de copii „Sfânta Maria” Iași.

Publicat in Sanatate
Cel puţin 45 de persoane (46, potrivit agenţiei de presă bulgare BTA - n.r.), printre care 5 copii, au murit în noaptea de luni spre marţi în Bulgaria într-un accident de autocar care a luat foc, informează AFP.

Publicat in Eveniment
România va fi schimbată doar atunci când tot mai mulți dintre noi vor avea curajul să spună „Stop”. Stop hoției, stop corupției, stop vechilor rețele de pile, stop lui „merge și așa”. 

Publicat in Politica Locala
Pagina 3 din 3

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30          

Cartierul Austriac