Polițiștii de la crimă Organizată (BCCO) și procurorii DIICOT au descins în această dimineață la vila clanului Tănase. Acesta a fost mulți ani fugit în Marea Britanie și Franța apoi i-a fost prescrisă pedeapsa cu închisoarea și a revenit în Iași.
Un antrenor de kickboxing, care lucrează la o sală de sport din Craiova, a fost filmat în timp ce conducea o maşină pe contrasens, cu foarte mare viteză. Şoferul era în maşină împreună cu un prieten, care filma amuzat cursa periculoasă.
16.760 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, dublu faţă de ziua precedentă, şi au fost raportate 70 decese, a informat, marţi, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
Președintele Asociației Secetarilor Județelor, Cosmin Radu Vlaicu, cere printr-o scrioare adresată lui Emil Boc, președinte al Asociației Municipiilor din România, să ia de urgență măsuri împotriva propunerii înaintată de Mihai Chirica, care a cerut un proiect de lege care să permită schimbarea și numirea secretarului de către primar, scrie 7IASI.
Un accident feroviar în urma căruia au murit două persoane s-a produs marți dimineață, în Galați. Mașina în care se aflau victimele a fost lovită de trenul Galați-Mărășești 7568.
Este vorba de teza sa de doctorat, în baza căreia a devenit doctor în științe militare în 2003. Publicația PressOne publică informația marți. Scrie că printre sursele care ar fi copiate sunt alte două teze de doctorat.
Un copil aflat într-un cărucior a fost împins de viscol în stradă, în Bacău, după ce tatăl l-a lăsat pe trotuar ca să intre într-o sală de jocuri. Doar întâmplarea a făcut să fie evitată o tragedie.
Poliţiştii de la IPJ Ialomiţa efectuează, marţi dimineaţă, 19 percheziţii în judeţele Ialomiţa şi Călăraşi, la membrii unei grupări bănuite de furturi din depozitele unor societăţi comerciale, ce ar fi provocat un prejudiciu de aproximativ 200.000 de euro.