fbpx
 

Items filtered by date: Miercuri, 25 Mai 2022

Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV) organizează vineri, pe 27 mai, ora 16:00, în Aula Magna „Haralamb Vasiliu”, cea de a cincea ediție a Festivalului Național Folcloric Studențesc „Așa-i viața omului”. Ediția din acest an este dedicată Ansamblului Studențesc MUGURELUL care sărbătorește 50 de ani de la înființare.

Publicat in Educatie
Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus miercuri excluderea pentru a doua oară din magistratură a judecătorului Cristi Danileţ pentru abateri disciplinare, constând în apartenenţa la o formaţiune politică şi desfăşurarea de activităţi publice cu caracter politic sau manifestarea convingerilor politice în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Publicat in Justitie
Dr. David L. Hadaller a fost, între 1987-88, profesor Fulbright la Universitatea „Al.I.Cuza” din Iași. PressHUB l-a invitat să povestească cum a simțit și ce a trăit în România comunistă în ultimii ani ai regimului lui Ceaușescu. Iar la final să ne spună și cum crede că s-a schimbat țara în care a revenit repetat și după 1989, fie și pentru că s-a însurat cu o româncă.

Publicat in Social
Conceptul mixed-use (locuințe și birouri) și poziționarea perfectă - între două mari bulevarde, aproape de Centrul Iașului – vor reduce mult presiunea pe traficul din oraș și încurajează stilul de viață sănătos

Publicat in Imobiliare
Procurorii DIICOT şi poliţiştii din Călăraşi efectuează, miercuri, peste 200 de percheziţii în 18 judeţe şi municipiul Bucureşti, fiind vizat un grup infracţional specializat în săvârşirea infracţiunii de contrabandă cu aur.

Publicat in Social
Militari ai republicii separatiste Donețk din estul Ucrainei au înregistrat un mesaj video în care afirmă că refuză să meargă să lupte în Luhansk, cealaltă regiune separatistă pro-rusă din Donbas, spunând că nu vor să fie „carne de tun”.

Publicat in Panorama
Un tânăr din Suceava s-a filmat în timp ce face slalom printre mașini, cu peste 200 km/h, chiar prin fața inspectoratului județean de poliție. 

Publicat in Moldova
Unii dintre elevii colegiului din Slatina au rămas internați la spital, după ce s-au prezentat cu simptome specifice toxiinfecției alimentare. Medicii, Direcția de Sănătate Publică și reprezentanții școlii încearcă să afle ce s-a întâmplat.

Publicat in Educatie
Procurori ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) - Serviciul Teritorial Timişoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a unui om de afaceri pentru dare de mită.

Publicat in Justitie
Federația Română de Hochei pe Gheață a anunțat, miercuri, deciziile luate după ce jucătorii naționalei au cântat imnul secuiesc la un meci cu Ungaria. Potrivit unui comunicat transmis de instituție, a fost sesizată Comisia de Disciplină pentru a cere lămuriri suplimentare referitoare la declarațiile publice făcute după incident de ministrul Sportului, Eduard Novak și de ministrul Mediului, Tanczos Barna. De asemenea, reprezentanții federației acuză că s-au construit pationoare doar în orașe precum Sfântu Gheorghe, Gheorgheni, Târgu Mureș și Miercurea Ciuc, în timp ce în alte zone ale țării nu s-au alocat fonduri pentru investiții în infrastructura necesară desfășurării activității sportive, relatează Digi24.

Publicat in Social
Pagina 2 din 4

Arhiva ReporterIS

« Mai 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31