fbpx
 
Zece autocamioane pline cu țigări au dispărut anul trecut, din aprilie până în august, în punctul vamal Albița, din județul Vaslui. Acestea erau înregistrate ca fiind intrate în țară prin portul Constanța, și aveau ca destinație finală Republica Moldova. Doar că nu au fost niciodată înregistrate în vama Albița, scrie Europa Liberă

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat semnarea contractului pentru proiectarea completă a Autostrăzii Unirii și semnarea contractului pentru reabilitarea podului de la Fetești peste brațul Borcea al Dunării, parte din autostrada A2.

Realizarea studiului de fezabilitate și proiectului tehnic pentru puțin peste 100 de km din „Autostrada Unirii” A8 de la Tg Neamț la Iași și mai departe până la Ungheni. Termenul contractual este de 23 de luni, însă ministrul Transporturilor a declarat în repetate rânduri că dorește finalizarea unor porțiuni înainte pentru a le scoate la licitația de execuție mai devreme. Contractul a fost atribuit pentru circa 59 de milioane de lei către Consitrans.

Secretarul de Stat susținut de parlamentarii USRPLUS a prezentat date și cifre reale despre începerea lucrărilor pentru A7 și A8. Cele mai importante etape, cele de proiectare, progresează rapid și sunt realizate de către profesioniști, care provin din mediile civice.

Zeci de persoane au răspuns la apelul asociației Împreună pentru A8 și s-au adunat la Iași în Piața Unirii, la 162 de ani de la înfăptuirea Micii Uniri, să ceară finanțarea și realizarea autostrăzii A8 Tg. Mureș - Iași - Ungheni. „Legați Moldova de Europa!”, „Moldova își cere dreptul la dezvoltare!”, „Cerem autostrada Marii Uniri”, „Autostrada A8, abandonată de Guvernul PNL”, „Ați promis A8. Țineți-vă de cuvânt” - sunt câteva din mesajele afișate de manifestanți.

Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Mariana Ioniţă, s-a plâns de „incapacitatea” firmei de proiectare a sectorului Târgu Mureş - Târgu Neamţ, din cadrul viitoarei autostrăzi A8, aşa-numita Autostradă a Unirii care va lega Transilvania de Moldova, de la Târgu Mureş până la Ungheni, informează Agerpres.

Un service auto din Bacău a postat online imagini cu prima groapă apărută pe varianta ocolitoare a orașului Bacău.

Trei oferte au fost depuse la licitația pentru realizarea studiului de fezabilitate și proiectului tehnic pentru cei puțin peste 100 de km din „Autostrada Unirii” A8 de la Tg Neamț la Iași și mai departe până la Ungheni. Termenul contractual este de 25 de luni, iar odată finalizată această etapă, practic, proiectul va putea fi scos direct la execuție cu toate detaliile puse la punct. De remarcat că în varianta originală a SF-ului pe acest tronson erau gândite nu mai puțin de 6 tuneluri forate cu o lungime totală de circa 10 km.

De peste doi ani de zile, România are o lege privind construcţia Autostrăzii Iaşi – Tg. Mureş! De peste doi ani, asistăm la neputinţa instituţiilor centrale de a finaliza documentaţia necesară începerii construcţiei propriu-zise a autostrăzii.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a lansat licitaţia pentru proiectarea şi construcţia secţiunii 3 a Autostrăzii Sibiu-Piteşti în lungime de 37,4 kilometri.

Pagina 6 din 9

Arhiva ReporterIS

« Martie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31