fbpx
 
Opoziţia a făcut scandal, marţi, în Comisia juridică din Camera Deputaţilor, după ce majoritatea PSD-PNL-UDMR a votat un amendament la Codul de procedură penală.  

Comisia Juridică și Comisia de Industrii din Camera Deputaților au modificat luni un proiect de lege depus de PSD în 2017 prin care se reduce numărul de mandate pe care le poate deține președintele Consiliului Concurenței. Miza modificărilor pe repede înainte constă în înlocuirea actualului președinte al Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu care se află la al treilea mandat, scrie HotNews.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a avizat favorabil, în unanimitate, cererea DNA de aprobare a percheziţiei în cazul deputatului Daniel Tudorache, fostul primar al Sectorului 1 este acuzat că a semnat achiziţii ilegale şi supraevaluate în timpul pandemiei de COVID-19.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor urmează se întrunește, joi, pentru a dezbate şi întocmi raport la proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie.


Laura Vicol, președintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților, este contestată de USR pentru că a fost avocata mai multor persoane controversate. Ea este una dintre numirile făcute imediat ce guvernul condus de Nicolae Ciucă a fost învestit.

Comisia juridică a Senatului a constatat abateri de la deontologia parlamentară în cazul senatoarei Diana Şoşoacă, aşa cum sunt reclamate în sesizarea grupului PNL, a afirmat, luni, preşedintele Comisiei juridice, Iulia Scântei.

Comisia Juridică a Senatului nu a aprobat solicitarea DNA privind începerea urmăririi penale a fostului ministru PSD al Sănătății, Florian Bodog.

Preşedinta Comisiei juridice a Senatului, liberala Iulia Scântei, a declarat marţi că pagina de YouTube a instituției a fost amenințată cu închiderea. Avertismentul vine ca urmare a mesajelor senatoarei Diana Șoșoacă prin care instigă la nepurtarea măştii.

Comisia juridică din Camera Deputaţilor a decis, joi, să propună Biroului permanent sancţionarea deputatului AUR Dan Tănasă cu avertisment scris, deși regulamentul prevede și diminuarea indemnizaţiei cu 10% pe o perioadă de până la 3 luni. Deputatul Dan Tănasă şi un deputat USR-PLUS au fost la un pas să se ia la bătaie pe holurile Parlamentului. Tănasă a devenit agresiv și l-a îmbrâncit pe colegul de la USR după un schimb de replici care a degenerat în insulte.

Deputații juriști au aprobat joi proiectul de lege al guvernului privind desființarea Secției speciale de anchetare a magistraților. Următorul pas este votul în plenul Camerei Deputaților, care ar putea avea loc chiar săptămâna viitoare.

Pagina 1 din 4