fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Un sortiment de chipsuri contaminat cu acrilamidă, o substanţă dăunătoare, a fost retras de la vânzare dintr-un lanț de magazine.

Magazinele Mega Image au fost verificate de inspectorii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor. În urma controalelor au fost aplicate sancțiuni în valaore de 5,5 milioane de lei pentru 300 de magazine care aparțin acestui lanț de retail.

Consiliul Concurenţei a sancţionat Mega Image cu amendă în valoare de 10,08 milioane lei (aproximativ două milioane euro) pentru furnizarea de informaţii inexacte privind preţurile unor produse de bază, precum uleiul de floarea-soarelui, conform unui comunicat al autorităţii pentru concurenţă, transmite Agerpres.

Echipele de control ale Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti (CPCMB) au aplicat amenzi contravenţionale de 49.000 de lei în urma unor controale efectuate în două supermarketuri din comuna Măgurele, judeţul Ilfov - Mega Image şi Penny -, şi într-un magazin Mega Image din sectorul 3 al Capitalei, pentru neregulile constatate.

Retailerul Mega Image retrage de pe piaţă un sortiment de cârnaţi în urma unei posibile contaminări cu Salmonella, potrivit anunţului postat de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Comisarii pentru Protecţia Consumatorilor au aplicat amenzi de circa 45.000 de lei, după controalele efectuate la trei magazine din Bucureşti, aparţinând lanţuri de retail Mega Image şi Carrefour, pentru nerespectarea prevederilor legale din domeniu, a anunţat, joi, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), conform Agerpres.

Încă un produs a fost retras de la comercializare, anunță ANSVSA. Un sortiment de mac vândut în rețeaua de magazine Mega Image a fost rechemat, după ce a fost constatată prezența pesticidelor peste limita legală.

Un magazin din zona Tineretului din Capitală a fost evacuat, joi dimineaţă, în urma unei alerte cu bombă.

 


Arhiva ReporterIS

« Martie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31