fbpx
 
Piața neagră a autorizațiilor: mii de euro migrează pe sub radarele autorităților din buzunarele celor care vor să se apuce de taxi în cele ale deținătorilor de autorizații. Primăria e simplă spectatoare, vătafii marilor dispecerate primind gratuit licențele cu 14 ani în urmă. Vrei să intri în piață? Cumperi autorizații cu 12.000 de euro bucata de la cei care le au: Toderașcu, Manolache, Norocea etc. Închiriatul unei licențe pe trei ani costă 7.000 de euro. Astfel, adevărata afacere nu este să te apuci de taximetrie, ci să tranzacționezi autorizații. Din 2008, s-au transferat sute de licențe pe piața neagră, deși firmele care le-au primit gratuit trebuiau fie să le folosească, fie să renunțe la ele.

 

Cele peste 1.700 de autorizații de taxi date gratuit de Primărie în 2003 se tranzacționează acum clandestin, aducând sute de mii de euro unei mâini de patroni care au închis piața pe vecie. E o afacere independentă de dispeceratele de taxi, dar aflată în portofoliul acelorași patroni și reprezintă, de fapt, grosul veniturilor obținute de aceștia.

 


Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) a anunţat demararea, la Iași, a unei campanii de informare cu privire la autostrada Ungheni – Iaşi – Târgu Mureş.

 

„Noi vom face până la sfârşitul lunii această campanie de informare. De la 1 octombrie vom demara campania de strângere de semnături, la care ne dorim să participe toată lumea. Nu vrem să creadă cineva că Manolache sau COTAR îşi fac imagine. Societatea civilă este rugată să adere la acest proiect, de la asociaţia de proprietari «Zimbru», până la organizaţii neguvernamentale sau universităţi. Este nevoie de o armată de voluntari. Noi vom pune capul de tabel la dispoziţia oricui doreşte să strângă semnături, pentru a avea o campanie unitară. Ulterior, vom trimite semnăturile Guvernului, iar în adresa de înaintare va fi precizată contribuţia fiecărei organizaţii participante la campanie”, a declarat Mircea Manolache, preşedintele COTAR, citat de „Ziarul de Iași.

 

Campania de strângere de semnături va dura până la sfârşitul lunii octombrie. Manolache a precizat că obiectivul acesteia este strângerea a 500.000 de semnături în susţinerea construirii autostrăzii. Dacă după depunerea semnăturilor nu vor fi făcuţi paşi concreţi în demararea proiectului, organizatorii campaniei vor face apel la boicotarea alegerilor generale din 11 decembrie.


Patru din cele şase asociaţii patronale din transporturile rutiere intenţionează să protesteze mâine în Bucureşti, deşi guvernul a anunţat că va adopta, astăzi, o ordonanţă de urgenţă care îngheaţă preţurile RCA pentru şase luni.

 

Transportatorii sunt totuşi nemulţumiţi de preţul de referinţă care ar urma să fie fixat.

 

Protestul de mâine est programat în faţa sediului guvernului, între orele 9:00 şi 15:00.

 

Pe de altă parte, reprezentaţii Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România şi cei ai Camerei Naţionale a Taximetriştilor din Iaşi (COTAR) au anunţat, astăzi, că suspendă protestele care urmau să se defăşoare în localitate.

 

Preşedintele COTAR Iaşi, Mircea Manolache a declarat că doleanţele transportatorilor privind calcularea poliţelor RCA au fost discutate cu reprezentaţii guvernului şi s-a ajuns la o înţelegere, urmând să fie emisă o ordonanţă de urgenţă în acest sens.

 

Mircea Manolache a mai spus că s-a convenit ca poliţele RCA să poată fi achitate pentru una, 3, 6, 9 sau 12 luni, iar pentru operatori de marfă, pe perioada când nu desfăşoară transporturi, să existe facilitatea de a nu plăti aceste poliţe RCA.

 

Reprezentantul transportatorilor rutieri internaţionali, Radu Gheorghe a precizat că legislaţia românească în domeniu trebuie să se alinieze celei europene.

 

(Sursa: radioiasi.ro)


Transportatorii ieşeni pregătesc proteste masive împotriva RCA. În perioada 5-12 septembrie, în intervalul orar 10.00-12.00, şoferii profesionişti vor pune în parbriz un afiş cu mesajul „Protestez RCA“ şi vor reduce viteza la minimul posibil.

 

Pe 15 septembrie, tirurile vor ocupa şoseaua de centură, iar taxiurile, strada Anastasie Panu, activitatea de transport rutier urmând să fie oprită în intervalul 9.00-15.00. „Transmitem tuturor ieşenilor posesori de maşini propunerea de a ne sprijini protestul. Nu este doar problema noastră, ci a oricărui deţinător de maşină. De la maxim 1.050 lei în decembrie anul trecut, RCA a ajuns acum la 3.600 de lei, pentru o maşină de 1.200 cmc. Din 2014, RCA s-a triplat. Pentru un cap tractor ajungem să plătim anual 20.000 de lei. Pentru un autocar sau autobuz, RCA este de 18.000 de lei pe an. Sunt cifre absolut aberante, fără nicio justificare economică. Cerem Autorităţii de Supraveghere Financiară să revină asupra acestor cifre“, a declarat Mircea Manolache, preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR).

 

Pe 15 septembrie, pe întregul traseu al şoselei de centură, pe bulevardul Poitiers, până la şoseaua Iaşi - Tomeşti se vor înşira tiruri, camioane de marfă, autobuze, autocare şi microbuze. Acestea vor staţiona pe marginea drumului timp de şase ore. Numărul participanţilor la protest va fi de aproximativ 1.500, cu tot atâtea autovehicule.

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)


Pagina 2 din 2

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30