fbpx
 
Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia a confirmat pentru Știrile PRO TV că există un dosar penal „care are ca obiect pretinsa săvârșire a infracțiunii de coruperea alegătorilor” „de către conducerea Partidului AUR”.  

ANI a comunicat astăzi că a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva președintelui CJ Iași, Costel Alexe, pentru fals în declarații.

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, este acuzată de Agenția Națională de Integritate (ANI) de conflict de interese și incompatibilitate. Inspectorii au sesizat Parchetul General pentru folosirea funcţiei în vederea favorizării unei persoane. Edilul respinge acuzaţiile.

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) anunţă că a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 196.100 Lei (43.519 euro) între averea dobândită şi veniturile realizate de către Ionel Arsene, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, împreună cu familia, în perioada exercitării mandatului.

O tânără însărcinată în 9 luni a fost omorâtă joi dimineaţă de cumnatul său, cu două lovituri de cuţit în zona inimii, autorul faptei încercând apoi să se sinucidă, el fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale, potrivit informaţiilor confirmate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila.

Ministerul Educației a făcut publică o sinteza a raportului privind neregulile găsite la Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP), care au dus la sesizarea Parchetului București și Curții de Conturi.

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a anunţat, miercuri, înlocuirea din funcţie a inspectorului şef al IPJ Bacău şi a adjunctului acestuia, precum şi a şefului Poliţiei Oneşti şi a adjunctului său, în urma dublei crime comise acest oraş.

Vasile Lavric, bărbatul de 62 de ani din Rădăuţi supranumit şi “mâncătorul de femei”, este anchetat acum în cazul dispariţiei celei de-a patra soţii.

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a declarat, sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Iaşi, că a sesizat Parchetul şi Curtea de Conturi în urma conflictului izbucnit între o parte dintre angajaţii Operei Naţionale Române Iaşi şi conducerea instituţiei, informează Agerpres.

Procurorii de la serviciul de control din cadrul Parchetului Gemeral au făcut verificări ample în cazul celor care nu au făcut nimic pentru salvarea Luizei și Alexandrei. În urma verificărilor s-a constatat că cinci dosare având ca obiect infracțiuni de viol și lipsire de libertate în mod ilegal au fost muşamalizate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal.

Pagina 1 din 4

Arhiva ReporterIS

« Februarie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29