fbpx
 
Procurorii DNA au deschis al doilea dosar după descinderile de la Primăria Iași și Poliția Locală. Mai mulți șefi din administrația ieșeană au fost puși sub acuzare în cazul edificărilor false. În capul listei se află Mihaela Tulică, cumătra primarului Mihai Chirica și șefa Serviciului Control Urbanism din cadrul Poliției Locale.

Andrei Spînu era cel care făcea recepții în fals la blocurile ilegale. Motivul: prieten la cataramă cu imobiliarii, deși era angajat în Primărie. Poza e de la ultimul Revelion. Lovitură: milionarii din imobiliare au finanțat filmul „Lara”, copiii lor primind roluri. Ștefan Popescu, Cătălin Tudosă (Tolea) și Constantin Penișoară au tot Iașul la picioare. Inspectorul Spînu primise un Mercedes ML de la Stârpu (alt dezvoltator) și un apartament de peste 100 mp de la Tudosă. Anchetele bat pasul pe loc.

Fostul inspector Andrei Spînu a rămas în anturajul marilor dezvoltatori imobiliari și după ce a demisionat din Poliția Locală. La începutul acestui an, Spînu a participat la un carnaval „La castel”, în compania imobiliarului Ștefan Popescu și a lui Constantin Rotaru Penișoară, administratorul Patany Construct.

Comando de doi bani: primarul Chirica și clica sa de dezvoltatori rând în nasul ieșenilor. Poliția Locală a găsit Mafia din imobiliare: o femeie din Manta Roșie care a construit ilegal o toaletă. Virginia Postolache a cerut intrarea în legalitate, dar aceasta se acordă doar celor care construiesc ilegal etaje de bloc și fac profit de milioane. Postolache a fost amendată și apoi polițiștii au cerut instanței să fie obligată la demolarea băii, solicitare respinsă de judecător. 

În condițiile în care marii rechini imobiliari din Iași construiesc după bunul plac, fără să fie puși să dărâme ceva sau să fie deranjați de vreo instituție publică, o femeie se judecă cu Poliția Locală pentru că Serviciul de Control Urbanism din acestă instituție a cerut instanței să demoleze o baie construită în urmă cu 14 ani. Virginia Postolache a câștigat în primă instanță, dar se teme ca nu cumva la apel să fie obligată să demoleze baia construită, lucru care ar afecta rezistența întregii case.

Demonstrație pentru corupția de la Serviciul Control Urbanism: Poliția Locală a avizat construcția, dezvoltatorul a făcut milioane de euro, iar acum, aceeași Poliție Locală cere demolarea etajelor ilegale. Anca Elena Condurache, interpusa interlopului Doru Plugaru, a ridicat două blocuri cu patru nivele pe strada Moara de Vânt, deși avea autorizație pentru case cu înălțime maximă de 6 metri. Complice la această ilegalitate crasă este Poliția Locală, care a mers la fața locului, s-a făcut că nu vede diferența dintre acte și realitate și, în martie și iulie 2017, i-a eliberat lui Condurache actele necesare intabulării blocurilor. Pe fondul dezvăluirilor din presa locală, în martie 2018, polițiștii s-au întors la blocuri, i-au dat o amendă lui Condurache și i-au cerut demolarea etajelor ilegale. Cel care i-a mai dat o șansă lui Condurache este Andrei Spânu, marioneta din sistem a dezvoltatorilor imobiliari dubioși din Iași. Spânu a plecat prin demisie din Poliția Locală și este anchetat de DNA. Corupția din Poliția Locală a făcut ca această instituție să legitimeze, și apoi să nu sancționeze ilegalitatea comisă de Plugaru-Condurache la un al treilea bloc de peste drum: are aprobare de două etaje și sunt construite cinci.

Este strigător la cer ce se petrece în Iași în domeniul imobiliar sub pulpana primarului Mihai Chirica și a Poliției Locale care îi este în subordine. Anca Elena Condurache, soția lui Dragoș Dumitroaie, interlop cunoscut sub numele de Doru Plugaru, a trântit nu unul, ci patru etaje în plus la două blocuri din Moara de Vânt, loc unde obținuse aprobare pentru ridicarea de „locuințe individuale cuplate”, adică vile. Apoi a repetat aceeași rețetă la un al treilea bloc, situat peste drum, unde a făcut trei nivele peste cele autorizate.