fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Instituțiile statului încep să facă lumină în dosarele care îl vizează pe actualul președinte al Consiliului Județean Iași și, din faptele prezentate de anchetatori, reiese foarte clar faptul că Alexe și acoliții lui erau puși doar pe înșelătorie, abuzuri, și fentarea legii.

Anii în care DNA și celelalte structuri ale statului nu au mișcat un deget împotriva corupției lui Mihai Chirica au permis celor din Primărie să mai ia de zeci de ori șpagă și să comită abuzuri inimaginabile împotriva ziariștilor și familiilor acestora. Aceasta e Rusia putinistă din viața mea: patru ani de teroare


Anii în care DNA și celelalte structuri ale statului nu au mișcat un deget împotriva corupției lui Mihai Chirica au permis celor din Primărie să mai ia de zeci de ori șpagă și să comită abuzuri inimaginabile împotriva ziariștilor și familiilor acestora. Aceasta e Rusia putinistă din viața mea: patru ani de teroare


Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, formată din 193 de membri, a suspendat joi Rusia din funcţia de membru al Consiliului ONU pentru Drepturile Omului ca răspuns la presupusele abuzuri pe care le comite în Ucraina.

Preşedintele Rusiei Vladimir Putin este recunoscut ca fiind un personaj dur şi imprevizibil în plan profesional. În viaţa sa personală, fosta sa sa soţie, Ludmila Aleksandrova Ocheretnaya spune că a plâns din cauza deciziilor lui chiar şi atunci când au venit pe lume cei doi copii ai lor.


Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași a declanșat o nouă anchetă penală în privința falsurilor și abuzurilor comise de Primăria Municipiului Iași și Poliția Locală Iași. Investigația DNA se desfășoară în cadrul dosarului penal 10/P/2022 și privește cinci proiecte intabulate în baza unor certificate de edificare false de către dezvoltatorul Doru Plugaru și de către soția acestuia Anca Elena Condurache, transmite 7IASI.

Fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava, cercetat sau trimis în judecată în mai multe dosare de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, acuză că i s-au încălcat drepturile cu ocazia anchetelor.

Membri ai companiei de balet a Teatrului „Oleg Danovski” Constanţa acuză umilinţe, hărțuiri sexuale și violențe fizice în instituție, într-o scrisoare adresată ministrului Culturii, conform G4Media.

La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi – la structurile de poliţie rutieră, ordine publică şi transporturi din mediul urban şi rural au fost distribuite dispozitive tip body-cam, pe care poliţiştii le vor folosi în permanenţă pe timpul desfăşurării serviciului.

Pagina 1 din 5

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Cartierul Austriac