Un adolescent de 16 ani este cercetat dupa ce a tras într-o mașină cu o armă cu bile, după o discuție mai aprinsă în trafic. S-a întâmplat luni seară, pe un bulevard intens circulat din Constanța.
Amendă uriașă primită de la Garda de Mediu de o regie a primăriei Constanța pentru depozitarea necorespunzătoare a deșeurilor. Sancțiunea a fost aplicată după ce s-a descoperit că în curtea Regiei erau depozitate peste 40.000 de tone de moloz.
Compania de stat Hidroelectrica a fost amendată cu 400.000 de lei de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), pentru că nu a emis facturi pentru cei peste 482.000 de clienţi finali din portofoliu, potrivit news.ro.
Societatea comercială din Poiana Brașov care a fost amendată cu 10.000 de lei pentru că pregătea ciorba cu apă din hazna, din cauza căreia mai mulți copii veniți în vacanță au ajuns la spital, a primit o nouă amendă.
Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași, unde s-au refolosit stimulatoare cardiace de la cadavre, a fost amendat anul trecut pentru dispozitive fără acte de proveniență. Sancțiunea a venit după un control al Agenției Medicamentului care a vizat inclusiv dispozitive cardiace.
Un șofer de 19 ani, din Suceava, a rămas fără permis după ce a fost prins că circulă prin localitate cu o viteză de patru ori mai mare decât cea legală.
Bărbatul din Constanța care s-a luat din greșeală de Trupele Speciale a fost reținut pentru ultraj, iar prietena sa a fost amendată cu 7.000 de lei. „Bombardierul” cunoscut sub numele de Valentino a fost implicat în mai multe scandaluri.
Părinții copiilor din localitatea Crusești Deal, județul Vaslui, care învață în sala de pomeni dintr-un cimitir, au protestat în fața primăriei după ce au aflat că autoritățile vor să-i mute într-o școală.