fbpx
 
S-a rezolvat problema costisitoarelor sondaje de opinie: inspector în Primărie şi, concomitent, coordonatorul studenţilor care pun întrebări despre Mihai Chirica, prietenii şi adversarii acestuia. 40 de studenţi de la Sociologie bat străzile Iaşului cu 1.000 de chestionare în care aproape toate întrebările sunt despre activitatea Primăriei şi a primarului Mihai Chirica. Consiliul Judeţean şi Prefectura apar doar tangenţial şi raportat la interesele lui Chirica. Sondajul, care a fost făcut şi la sfârşitul anului trecut, are o acurateţe crescută pentru că sunt aplicate chestionare „pe teren”. Chestionarul conţine întrebări-cheie, gen „Cu cine veţi vota la alegeri – Chirica, Blăjuţ, Gavrilă, Popa” sau „Ce părere aveţi de excluderea lui Chirica din PSD?”. Atât reprezentanţii facultăţii, cât şi ai Primăriei neagă faptul că rezultatele ajung la primar, lucru infirmat de doi studenţi care merg cu chestionarele prin cartiere. Coordonatoarea sondajului, Mihaela Pitea, este inspector în Primărie. Un astfel de sondaj costă pe piaţă între 5.000 şi 15.000 de euro.

Cu un cadru didactic de la Sociologie care este, în acelaşi timp, şi inspector de specialitate în cadrul Primăriei Iaşi, Mihai Chirica are oricând la dispoziţie, gratuit, sondaje de opinie care-l privesc direct şi pe care, altfel, ar trebui să dea bani grei.

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30