fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Un bărbat de 40 de ani, cu probleme medicale, va fi internat într-o clinică de psihiatrie din Timişoara, după ce a spart geamurile mai multor instituţii din municipiu, în noaptea de miercuri spre joi, şi va răspunde şi penal pentru fapta sa.

Imagini cu soldați ruși jefuind o bancă, dar și un magazin devin virale pe rețelele sociale. Ucraina se află duminică în cea de a patra zi a invaziei rusești.


Poliţiştii ieşeni au identificat un tânăr bănuit de mai multe fapte de furt calificat şi tentative de furt calificat, din societăţi. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore.


Politiștii din toată țara o caută pe o femeie care, în calitate de director adjunct al unei sucursale bancare din Brăila, a delapidat aproape o sută de mii de euro. Apoi le-a declarat anchetatorilor că a pierdut toți banii la jocuri de noroc.

Zeci de mii de persoane din Marea Britanie s-au trezit în dimineața de Crăciun cu o surpriză de la un binefăcător neașteptat: banca Santander.

Şapte magazine şi o bancă au fost au primit amenzi îm sumă totală de 260.000 de lei în urma unor controale făcute, vineri, de Comandamentul Special Black Friday al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

Un milionar din China a decis să se răzbune pe angajații unei bănci, după ce nu i s-a permis să intre în instituție fără mască de protecție. Bărbatul și-a retras economiile și a cerut ca banii (aproape 800.000 de dolari) să fie numărați manual.

O sucursală bancară din Brăila a fost jefuită astăzi de un bărbat, informează DeBrăila.ro

Doi minori din oraşul tulcean Isaccea, cu vârste de 12 şi 13 ani, sunt cercetaţi de poliţişti după ce au încercat să jefuiască o agenţie bancară din oraş, se arată într-un comunicat de presă remis marţi de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).

Daniel Alexandru (31 de ani), fost viceprimar al comunei vasluiene Banca, e cercetat penal privind suspiciunea comiterii unei infracțiuni împotriva vieții.

Pagina 1 din 6

Arhiva ReporterIS

« Mai 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          

Cartierul Austriac