fbpx
 
Fostul deputat PSD de Vrancea, Dragoș Bârlădeanu, a declarat, pe Facebook, că a fost agresat de șeful Cancelariei Prefectului județului Vrancea, Cătălin Răducanu, în timp ce se afla în oraș.

Doi inspectori de la Antifraudă din Deva au amendat cu câte 30.000 de lei patru cetăţeni care vindeau fructe pe marginea drumului, iar preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Lucian Ovidiu Heiuş, consideră că amenda este uriaşă şi solicită demisia celor doi angajaţi ai Fiscului.

Consilierul județean Cornel Bleajă, profesor la o şcoală din Zimnicea, a fost arestat preventiv sub acuzația de agresiune sexuală, conform deciziei magistraților Judecătoriei Zimnicea. 

Nicolae Dică și-a anunțat demisia în această dimineață, anunțul oficial urmând să fie făcut în următoarele ore, scrie Sport.ro

Şefa guvernului britanic Liz Truss, contestată atât de formaţiunea de guvernământ, cât şi de opoziţia laburistă, a anunţat joi că va demisiona, transmite Reuters.

USR cere demisia directorului Bibliotecii Naţionale a României, Adrian Cioroianu, pentru „refuzul de a veni în Parlament şi a găsi soluţii'' pentru transparentizarea tezelor de doctorat aflate în custodia instituţiei pe care o conduce.

USR solicită premierului Nicolae Ciucă să-l demită pe Vasile Dîncu din funcţia de ministru al Apărării Naţionale pentru declaraţiile cu privire la războiul din Ucraina.

„Am demisionat pentru a nu periclita reforma în educație”, spune fostul ministrul al Educației, Sorin Cîmpeanu, la prima apariție publică de după retragerea de la conducerea ministerului de la finalul sătpămânii trecute.

Preşedintele Klaus Iohannis a mers luni la deschiderea anului universitar de la Universitatea de Arhitectură din București, fiind prima sa apariție publică după demisia ministrului Educației Sorin Cîmpeanu, în urma scandalului de plagiat. Iohannis a susținut, în discursul său, că legile educaţiei trebuie să cuprindă prevederi explicite privind prevenirea şi sancţionarea plagiatului, un „fenomen toxic al mediului educaţional": „Avem nevoie de toleranţă zero în privinţa plagiatului".

Pagina 6 din 50

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30