fbpx
 
Investițiile în parcuri fotovoltaice sunt un subiect tot mai dezbătut, mai ales în mediul online. Firmele care dețin astfel de parcuri promit venituri considerabile pentru cei care investesc, și fără prea mari bătăi de cap.

Investițiile destinate Iașului au fost confiscate politic într-un mod josnic! Construcția unui sediu pentru Opera Națională Română Iași a devenit subiect de propagandă electorală pentru reprezentanții coaliției toxice de guvernământ.

60 de miliarde de euro este sumă netă încasată de România din fonduri europene, de la intrarea în UE până azi.

„Vorbim mult și facem puțin”, acesta poate fi rezumatul bugetului propus de Mihai Chirica pentru anul 2024. Nici măcar în ultimul an al prea lungilor sale mandate, primarul nu a învățat că un Iași european nu apare din senin, ci trebuie construit leu cu leu, prin investiții constante, prin proiecte realizabile și prin colaborarea cu cei competenți. 

Autoritatea de Supraveghere Financiară anunţă tentative de fraudă de tip vishing, în numele ASF. Autoritatea atrage atenţia populaţiei să nu dea curs, ”sub nicio formă”, unor propuneri telefonice de investiţii sau de transferuri de fonduri venite din partea anumitor persoane care susţin că reprezintă ASF şi care folosesc o aplicaţie care generează, în mod fraudulos, apeluri care se identifică cu numărul de TelVerde al Autorităţii 0800 825 627.

Am primit 9,1 miliarde de lei, am cheltuit doar 1,3 miliarde de lei

Bihor are absorbție dublă față de Iași, în sumă absolută

Clasamentul banilor europeni cheltuiți/cap de locuitor pun Iașul într-o situație și mai dificilă: ne depășesc Cluj, Oradea, chiar și Tulcea


Investițiile imobiliare reprezintă o modalitate atractivă de a-ți pune banii să lucreze și de a construi prosperitate pe termen lung. Cumpărarea unui apartament pentru a-l transforma într-o oportunitate de afacere este una dintre strategiile eficiente adoptate de investitorii inteligenți. Iată de ce achiziționarea unui apartament de două camere poate fi o decizie financiară înțeleaptă și cum poți transforma proprietatea ta într-un motor de creștere economică.

Am pierdut 10 ani: se negociază iar cu Veolia, dar mai sunt două firme interesate să preia termoficarea

Iașul ar putea avea un câmp fotovoltaic de 9 MW și se chinuie să obțină finanțare pentru un motor de cogenerare, care ar rentabiliza CET

Alte orașe au obținut deja finanțările și sunt mult mai avansate

Pe seama investițiilor publice, Veolia își face calcule să revină la Iași, deși după plecarea din 2021 Primăria le-a răscumpărat investiții declarate de 11 milioane de euro

Cogenerarea la Iași n-ar fi gata mai devreme de 2030, pentru că Mihai Chirica n-a depus la timp proiectul prin PNRR

Iașul a pierdut 40 milioane de euro cu aventura cărbunelui și va mai împrumuta 20 de milioane anul acesta: orașul e pus pe butuci din cauza deciziilor unui singur om

Pentru Veolia, nu termoficarea va conta, ci producerea de energie din panouri și gaz, pe baza investițiilor publice


În timpul discursului de marți, de la tribuna Parlamentului, premierul Marcel Ciolacu a făcut și o gafă. Printre partenerii strategici ai României, premierul a inclus și o țară de pe Axa Răului: Coreea de Nord.

Am văzut în reluare secvenţe de la ultima conferinţă a lui MC (evenimente la care REPORTER nu este invitat, dar la care vom ajunge în perioada următoare) şi am văzut acelaşi gen de prosteală pe care acesta o practică de 9 ani.

Pagina 1 din 22