O nouă realizare impresionantă a oamenilor noi, reformatori, din politica ieșeană. La jumătatea acestei săptămâni, președintele Consiliului Județean, Costel Alexe, l-a numit pe Marius Grațian Benchea, un condamnat penal aflat în perioada de supraveghere, în Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP), organ care, conform legii, funcționează în „scopul asigurării bunei desfășurări și sporirii eficienței serviciului polițienesc”. Printre colegii lui Benchea din ATOP se află șefii Inspectoratului Județean de Poliție și de Jandarmi, ai Poliției Locale și unul dintre subprefecți.