fbpx
 
Cinematografului „Republica” va reveni la denumirea inițială: „Trianon”. Hotărârea a fost adoptată în urmă cu câteva minute de plenul Consiliului Local.

Juriștii Consiliului Județean cer în instanță cei 10.000 de euro pe care i-au dat pentru premii. Suflă și-n iaurt, funcționarii din CJ nu vor să riște: Gala a avut loc pe 17 decembrie 2016, iar perioada de derulare a contractului expira pe 10 decembrie.

Consiliul Județean cere înapoi banii dați pentru desfășurarea Campaniei „Oamenii Timpului”. Motivul: gala a fost organizată cu 7 zile mai târziu decât se stabilise inițial.

Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi va găzdui lucrările Forumul Economic Româno-Israelian, miercuri 28 iunie, începând cu ora 10.00.

Organizat în colaborare cu Primăria Municipiului Iaşi şi Comunitatea Evreilor din Iaşi, într-un context mai amplu oferit de proiectul Marşul Vieţii - comemorarea a 76 de ani de la Pogromul de la Iaşi - Forumul Economic îşi propune să reunească antreprenori din regiune interesaţi de dezvoltarea unor relaţii de parteneriat cu oamenii de afaceri israelieni.

Compania IULIUS a încheiat un parteneriat cu Autoliv, lider mondial în producția de sisteme de siguranță auto, prin care subsidiara din România a producătorului suedez va deschide, în ansamblul mixt Palas Iaşi, un centru de inginerie. Acesta va fi situat în United Business Center (UBC), clădirile de birouri clasa A ale ansamblului Palas, din centrul Iaşului.

Parteneriatul dintre cele două companii continuă la Iaşi după cel de la Timişoara, acolo unde, la începutul acestui an, echipa locală a Autoliv s-a relocat în prima dintre cele şapte clădiri de birouri prevăzute în proiectul mixt Openville, dezvoltat de IULIUS. „Venim în Iași pentru a le oferi inginerilor job-uri care să le exploateze potențialul la maximum. Vrem să îi implicăm în proiecte de nivel global, de mare impact, astfel încât, așa cum facem și la Timișoara, să dezvoltăm aici tehnologie de cel mai înalt nivel. Vom continua la Iași parteneriatul pe care îl avem cu grupul IULIUS în Timișoara, acolo unde Autoliv este prezent în clădirea UBC 2. În acest context, alegerea UBC Palas Iaşi drept gazdă a birourilor noastre a fost una firească”, a declarat Ionel Fierbințeanu, Country Manager Autoliv România.

Deputatul Camelia Gavrilă, președintele Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport, a adus în atenţia Parlamentului importanța majoră a cercetării ştiinţifice şi a dezvoltării tehnologice care reprezintă o pârghie esenţială pentru progres și ridicarea nivelului economic al fiecărei naţiuni, influenţând hotărâtor modernizarea și adaptarea instituțiilor dintr-o ţară la modificările care au loc pe plan mondial.

Construirea unui viitor mai bun pentru cetățenii români înseamnă să investim și în educație, în cercetare, în tineri, oferindu-le noi oportunități și ajutându-i să le valorifice, să creăm tinerilor condițiile pentru a se împlini în viață și profesie, prin cunoaștere, competențe și experiență. Educația și cercetarea reprezintă fundamentul unei societăți echitabile, deschise și democratice, asigură  mobilități și incluziuni sociale, precum și creșteri economice sau ocupări durabile ale forței de muncă, valorificând inteligența și vocațiile ființei umane.”

Ca urmare a parteneriatului dintre Direcția Generală Anticorupție (D.G.A.) și Primăria Municipiului București, prin Regia Autonomă de Transport București (RATB), referitor la unele măsuri de prevenire a corupției prin promovarea în comun a unor mesaje cu conținut informativ – preventiv, a fost realizată o campanie de informare și conștientizare anticorupție pentru cetățeni prin afișarea unor autocolante pe mijloacele de transport în comun bucureștene.

Încă un exemplu de „eficienţă”: festivalul Afterhills, unde este partener Primăria, pare o încropeală. Neverwas, concurentul privat al festivalului organizat în parteneriat cu Primăria Iaşi, are de peste o lună site în care sunt prezentate trupele participante, informaţii despre bilete, datele exacte ale concertelor. Site-ul Afterhills abia a fost deschis: singura imagine este un logo. Asta se întâmplă cu trei luni înaintea unui festival care are buget de 2 milioane de euro. 

Încropeală versus seriozitate. Aşa transpare până acum din organizarea celor două festivaluri care vor avea loc în vară la Iaşi. Unul, în care este Primăria partener, nu are anunţată nici o formaţie, cu trei luni înainte de prima ediţie (23-25 iunie). Cel de-al doilea (30 iunie – 2 iulie) are toate formaţiile trecute pe site, se ştiu toate datele concertelor, s-au scos la vânzare bilete.

În acord cu tendinţele actuale ale educaţiei, îndreptate spre utilizarea tehnologiei ca mijloc de învăţare şi dezvoltare, începând cu 15 februarie 2017, Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” derulează un parteneriat cu SkyCity Network SRL.

Pagina 3 din 4