fbpx
 

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, este urmărit penal de procurorii anticorupție pentru abuz în serviciu și instigare la abuz în serviciu, într-un dosar în care sunt vizați alți foști și actuali șefi din primărie, iar prejudiciul este de peste jumătate de miliarde de lei, a anunțat DNA, conform HotNews. Dosarul de corupție este legat de prelungirea prin zeci de acte adiționale a contractului cu firma de salubrizare ROSAL GRUP.


Şase aleşi USR PLUS au depus, marţi, o plângere penală la DNA împotriva Primăriei Sectorului 3 şi edilului Robert Negoiţă, pentru abuz în serviciu, în cazul decesului celor doi muncitori pe şantierul nelegal deschis lângă Ministerul Culturii.

Robert Negoiță, primarul Sectorului 3, a anunţat că a fost testat pozitiv cu coronavirus. El a început se simtă rău marţi seara, iar miercuri dimineață a fost să se testeze, primind rezultatul după câteva ore. În acest context, Primăria Sectorului 3 a anunţat suspendarea activităţii de lucru cu publicul, miercuri după-amiază.

Primarul sectorului 3, Robert Negoiță, a fost amendat de polițiști cu 10.000 de lei după ce în ziua de Paști s-a plimbat cu bicicleta prin parc, deși acesta era închis. Amendă a primit și iubita lui care îl însoțea.

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30