fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Sunt simple planuri care trebuie scrise pe hârtie: planificare pentru dezvoltare urbană și mobilitate

Mai trebuie digitalizate câteva sute de mii de documente de la Finanțele Locale și făcute niște cursuri de specializare cu o mână de angajați

Executantul este Urban Scope, desprinsă din coasta celebrului Urdăreanu, patronul UTI din București, care a făcut proiectul de semaforizare inteligentă. N-avem management inteligent, ci doar un dosar DNA

Urban Scope are, la nivel național, peste 100 de contracte publice de „dezvoltare strategică” pe bani europeni

La Iași, din 700.000 de euro, se decontaseră la 31 decembrie 2021 doar 64.000 de euro

Șefa Direcției de Proiecte Europene din Primărie spune că lucrările sunt cam la 60%, lucrurile fiind blocate la ADR Nord-Est

Ambiția de-a avea un penthouse în Copou depășea indicatorii din autorizație, astfel că dezvoltatorul Cristinel Bolobiță a ras parcările de la demisol și le-a umplut cu pământ

Acum, locurile de parcare sunt pe trotuarul străzii și tot nu-i ies la număr

Bolobiță depășea regimul de înălțime și a schimbat cota de referință prin dispoziție de șantier, fără autorizație

A făcut o groază de modificări la proiect, a renunțat la parcările de la demisol, neavând dosar de reautorizare. Chiar Mihai Chirica semna o înștiințare că „are nevoie de autorizație pentru orice modificare”

Recepția semnată de oamenii din Primărie consemnează sec: „s-a respectat autorizația”

În bloc, primul care a acontat două apartamente e asociatul familiei fostului arhitect-șef Mustiață și care acum a revenit pe post

Sunt probleme mari de edificare, miza fiind de milioane de euro: intabularea întârzie de un an, Bolobiță a înstrăinat apartamentele doar pe promisiune de vânzare

Deși e al doilea județ din țară ca populație, Iașul a reușit în 9 ani să finalizeze proiecte europene de doar 736 milioane de lei din 8,3 miliarde de lei semnate

Procentele de absorbție din alte județe, în special din Ardeal, sunt mult mai mari: 22-25-30%

Lentoarea de la Iași este exasperantă: proiecte marginale, fără o linie clară de dezvoltare. Unele investiții n-au început după 9 ani de la declanșarea exercițiului bugetar

Avem o absorbție de 8,8% în 9 ani! Prezentăm lista pe Primăria Iași, cel mai mare beneficiar de fonduri europene din județ. Sunt proiecte care trebuiau terminate și, într-un deceniu, s-a decontat doar 1,5% din valoare

Reprezentantă a USR, deputata de Iași Cosette Chichirău a spus că nu vrea să mai candideze la alegerile parlamentare din 2024 și că își va canaliza întreaga energie pe alegerile locale, pentru a câștiga Primăria Iași.

Finanțarea Cupei la volei pe plajă, ce urmează a se desfășura în baza de agrement Brizo, este suportată integral de Primărie, la un cost de 5 ori mai mare decât anul trecut

Fundamentarea prezintă cifre umflate de audiență: între 3.000 și 5.000 de vizitatori/zi. Atâția spectatori nu se adună nici la meciurile lui Poli într-un sezon întreg

În proiectul de finanțare, care va fi votat azi în Consiliul Local, nu se explică modul în care s-a ajuns la 250.000 de lei, care sunt costurile efective și care e profitul

Primăria este receptivă la cererile costisitoare de finanțare a unor proiecte eminamente private, pe baza relațiilor personale ale primarului. Consiliul Județean a refuzat să finanțeze voleiul pe plajă

Contestația Primăriei la edificarea pe care înșiși șefii instituției au falsificat-o a fost respinsă rapid de judecătorii Tribunalului: „Aveați termen de 1 an să cereți îndreptarea actului și nu ați făcut-o”

Acum, Mihai Chirica și Compania acreditează ideea că edificările false nu mai au nicio relevanță pentru că blocul lui Gheorghe Cheșcu putea fi intabulat doar cu proces verbal de recepție. Deci clasare dosar penal!

Apărarea se concentrează pe două direcții: prescrierea contestării unei clădiri ilegale, fixate la 3 ani, și dispariția documentelor în original semnate de Mihai Chirica și Gabriel Harabagiu

Experții consultați de REPORTER explică faptul că aceste argumente nu pot fi motive de clasare. Dosarul penal se apropie de final la DNA

Pagina 5 din 51

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            

Cartierul Austriac