fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
O shaorma gigant, care a măsurat 125 metri lungime, a fost realizată, duminică, la Ploieşti, iar 520 de porţii au fost distribuite gratuit de autorităţi, în condiţiile în care anul acesta se împlinesc 520 de ani de atestare documentară a oraşului.

O româncă în vârstă de 32 de ani a încercat să se sinucidă în fața primăriei din comuna Sant’Antimo, Napoli.

Prin Comuna Ciurea de-abia se trece căci drumuri de calitate lipsesc cu desăvârșire. Aceasta este realitatea comunei aflate la doar 10 Km de Municipiul Iași dar la decade distanță din punct de vedere al investițiilor.

Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, a declarat că Iaşiul ar putea pierde finanţarea pentru construcţia sediului Operei Naţionale, dacă Primăria nu va pune la dispoziţie un teren de 11.000 de metri pătraţi în centrul municipiului, transmite News.ro.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, joi, percheziţii la sediile unei instituţii publice din Bucureşti într-un dosar privind încheierea unor contracte de achiziţie publică a unor echipamente pentru Poliţia Locală.

Primarul PNL Mihai Chirica acuză USR şi PSD că apelează la „tertipuri ieftine” pentru a bloca bugetul local, după ce depunerea jurământului de către un consilier liberal a fost amânată, iar edilul nu mai dispune de majoritatea necesară în Consiliu.

Toate contractele, plățile și facturile primăriei Cotnari vor fi publicate pe site-ul primăriei, conform unei hotărâri votate în unanimitate.

Știrea cu adevărat gravă este că în 2022 Iașul a cheltuit pentru dezvoltare mai puțin decât în 2021. Din rău în mai rău!


Știrea cu adevărat gravă este că în 2022 Iașul a cheltuit pentru dezvoltare mai puțin decât în 2021. Din rău în mai rău!


Un bărbat din satul Lunca, comuna vasluiană Gherghești, a dat foc la primărie într-un exces de furie după ce a aflat că nu a plătit impozitul iar primăria nu îi mai plătește ajutorul pentru încălzire, scrie Vremea Nouă.

Pagina 1 din 57

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30