fbpx
 
Forţele ruse au capturat zeci de civili în oraşul de graniţă Vovchansk, a declarat un oficial ucrainean, un ofiţer de poliţie regional acuzând că oamenii au fost folosiţi ca „scuturi umane”, relatează CNN.

Forțele ruse ar fi executat, doar în ultimele șase luni, cel puțin 15 soldați ucraineni care voiau să se predea, arată datele unui raport recent al Human Rights Watch (HRW). Organizația a analizat cinci dintre aceste cazuri, în care militarii au fost „împușcați cu sânge rece”, ceea ce constituie o încălcare clară a Convențiilor de la Geneva, transmite Euronews.

Acum treizeci și opt de ani a avut loc un accident la centrala nucleară de la Cernobîl. Moscova a ascuns multă vreme adevărul despre consecințele sale oribile.

Armata ucraineană a făcut o greșeală gravă pe front, în urma căreia soldații ruși au reușit să înainteze și să își treacă în palmares noi cuceriri.

Rusia este acuzată că foloseşte în mod sistematic atacuri ilegale cu gaze chimice împotriva soldaţilor ucraineni. Trupele ucrainene au declarat pentru The Daily Telegraph că au fost supuse unor atacuri regulate efectuate cu drone de mici dimensiuni care lansează gaze lacrimogene şi alte substanţe chimice, relatează The Guardian.

Trupele Moscovei primesc o lovitură umilitoare, după ce au apărut informații despre scufundarea unui pescador rusesc în timpul unui exercițiu de antrenament.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a primit documentele pe care le-a solicitat de la Republica Moldova şi Ucraina cu privire la interdicţia care îl priveşte pe liderul AUR, George Simion, de a intra în cele două state, iar aceste documente au regim secret.

Vladimir Putin a reluat un vechi motto din epoca sovietică – „Nu mai beți, începeți să schiați” – în momentul în care a ajuns la problema alcoolismului, în cadrul discursului anual adresat națiunii.

Rusia a reușit să distrugă primul tanc M1 Abrams, de producție americană, folosit de Ucraina, transmite publicația Forbes. Pierderea este confirmată vizual.

Justiţia rusă a condamnat la închisoare în acest week-end cel puţin 150 de persoane arestate în timpul activităţilor de omagiere a memoriei opozantului Aleksei Navalnîi pe motiv că au încălcat legislaţia strictă ce se aplică demonstraţiilor, transmite AFP.

Pagina 1 din 12

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31