fbpx
 
Primăria din comuna Valea Lupului a trimis hârtii în care îi anunță pe șapte proprietari de case că există risc crescut de alunecare de teren de la șantierul unei biserici din apropiere. Inspectorii de la Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) au fost cei care au confirmat că pericolul este maxim și au recomandat emiterea documentului. Motivul: constructorul de pe șantierul de la biserica veche din Valea Lupului a săpat în versant fără stabilizarea acestuia. Primarul comunei spune că a dat ordin pentru stoparea lucrărilor până la consolidarea malului de pământ care stă să cadă.

Câteva zeci de persoane s-au adunat joi pe esplanada Oancea pentru a protesta din nou împotriva construirii a trei noi blocuri în partea de sud a zonei.

Zona Ursulea-Mihai Sadoveanu nu e singura în care locuinţele sunt ameninţate. Casele fostului primar Simirad, a fostui prefect Vitan şi a unor potenţi oameni de afaceri riscă să fie înghiţite de pământ. Alunecările de teren din zona Galata, mascate de tufari şi crengi, afectează acum strada din faţa vilelor. Proprietarii vilelor dau vina pe rromii care taie, fără încetare, copaci din pădurea ce oferea, până de curând, sprijin versantului. Reprezentanţii Primăriei dau din umeri: „Nu putem să sprijinim toate dealurile din jurul Iaşului”.

Una dintre cele mai râvnite străzi din Iaşi, acum vreo 20 de ani, pentru un loc de casă, pare să fi căzut sub blestemul celor 7 coline. Vilele înşirate pe buza uneia dintre aceste coline, din balcoanele cărora se putea admira panorama Iaşului, stau pe marginea unor adevărate prăpăstii.

Paradox: deşi îşi iau salariile la timp, angajaţii din Primărie trimit informaţii publice mai târziu decât spune legea. Locuitorii din Ţicău mai au de aşteptat: străzile lor vor fi asfaltate într-un viitor necunoscut.

Pentru a afla când vor fi asfaltate străzile din zona Ţicău, REPORTER DE IAŞI a trimis în luna martie o adresă oficială la Primărie. Demersul fusese făcut înainte de publicarea unui articol pe această temă. După mai bine de o lună şi jumătate de la apariţia articolului, municipalitatea a răspuns.

Consilierii județeni au aprobat astăzi în ședința extraordinară a plenului transferul sumelor alocate pentru lucrările de consolidare a drumului de la Voinești din Programul de lucrări drumuri și poduri pentru anul 2017 – reparații curente în Programul de investiții pentru acest an.

Consiliul Județean va solicita Guvernului sprijin de urgență pentru stabilizarea versantului din zona Voinești. În acest sens se va apela la fondurile special destinate calamităților.

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30