fbpx
 
Aici, pe partea stângă, pe o alee îngustă de 3 m, în spatele unei Grădinițe cu program prelungit, în inima celui mai verde cartier din Iași, Mihai Chirica și Gabriel Harabagiu s-au gândit să trântească un bloc cu 5 etaje. În PUZ scrie, în mod fals, că strada are 5 metri lățime Aici, pe partea stângă, pe o alee îngustă de 3 m, în spatele unei Grădinițe cu program prelungit, în inima celui mai verde cartier din Iași, Mihai Chirica și Gabriel Harabagiu s-au gândit să trântească un bloc cu 5 etaje. În PUZ scrie, în mod fals, că strada are 5 metri lățime

Fals grosolan pentru prietenul lui Boca: bloc cu 5 etaje pe o stradă de 3 m lățime


Clădirea P+5 se ridică pe doar 480 mp, unde abia o casă s-ar putea integra. E în inima cartierului Cantemir, distrugând liniștea locuitorilor. În PUZ scrie că accesul se face printr-o stradă lată de 5 metri. În realitate, aleea, cu sens unic, are doar 3 m. Pe teren sunt trei cămine de vizitare a rețelei de agent termic. Proiectul e o nebunie urbanistică pentru unul din apropiații lui Florin Boca, pesedistul legat ombilicat de Mihai Chirica și Gabriel Harabagiu. În condițiile poluării din Iași, acest tun imobiliar are o singură justificare: 1 milion de euro profit la numai 5 minute de Palas.

Societatea In Front Associates, controlată 95% de Răzvan Ștefan Bănceanu, are PUZ pentru un bloc cu 5 etaje pe o suprafață minusculă în Cantemir, vizavi de o aglomerație de blocuri, în coasta unei creșe.

Vecinii proiectului spun  că, oricât au încercat să se plângă Primăriei de proiect, nu au avut succes. Șeful asociației de locatari afirmă că, de fapt, imobilul nu se poate ridica, pentru că pe terenul de doar 481 mp sunt trei canalizări și o rețea de tensiune.

„Cinismul șefilor Primăriei a făcut să fie aprobat acest proiect. Dar acum firma care voia să facă aici bloc vinde tot proiectul”, explică Gabriel Barbir, șeful Asociației X5 de pe Aleea Decebal 17.

Florin Boca, om de bază la PSD după puciul girat de conducerea de la Centru. Se uită după niște blocuri, parcă să fixeze înălțimea la care să construiască

Bloc pe un petic de teren, cu PUZ scos în timp record
Terenul a fost cumpărat în 2019, cu 520.000 de lei. Vânzătorul a încercat înainte să facă o parcare pentru blocurile din jur, dar s-a lăsat păgubaș. Cumpărătorul, In Front Associates SRL a lui Răzvan Ștefan Bănceanu, a obținut toată documentația pentru PUZ și hotărârea de CL într-un timp record. A cumpărat în mai 2019, a avut PUZ în buzunar în februarie 2020.

Conform HCL de aprobare a documentației, pe terenul de doar 481 mp, suficient abia pentru o locuință individuală, a fost aprobată o clădire cu S+P+5E, cu înălțimea de 18 m. Procentul de ocupare a terenului a fost dus la 40%, iar CUT-ul la 2,5. Adică, i s-a permis lui Bănceanu un bloc cu suprafața construită de 1.202 mp, cu amprenta de 192,4 mp.

Și alinierea stradală este lipsită de respect față de toți vecinii din jur: pe o latură i s-a permis s-o ducă la 7 m de axul drumului, pe o alta la 10 m. Față de creșă s-a stabilit o distanță de 10 m.

Boca e unul dintre artizanii blatului PSD-Chirica, fiind dependent de PUZ-urile din Primărie

Prima mare problemă: o stradă îngustă

Primul mare semn de întrebare față de aprobarea proiectului este faptul că documentația PUZ tratează Aleea Decebal ca o stradă normală, de 6 m lățime, în condițiile în care aceasta are, de fapt, aproape 3 m. ”Am anunțat asta la Primărie. Dacă te uiți doar la intersecție, normal că ai 6 metri. Dar, de fapt, aici sunt 2,98 m lățime. Este o alee pe care încape un singur autoturism, nicidecum o mașină de șantier. De asta și este cu sens unic, pentru că este atât de îngustă”, explică Gabriel Babir. Măsurată la picior, strada are cât spune șeful asociației: 3 pași.

În PUZ există acest pasaj: „Acces: Strada de acces Al. Decebal, stradă cu sens unic, având profilul transversal de minim 5 metri și trotuare pe ambele părți ale străzii”.

Minciuna este năucitoare, aleea are mai puțin de 3 metri și trotuar există de fapt pe o singură parte, dar este ocupat de mașinile locatarilor. Oamenii merg pe carosabil.

Președintele asociației de proprietari arată că pe terenul de 480 mp ar urma să se contruiască câteva zeci de apartamente, cu mașini parcate în jur, deși în Iași sunt zone libere mult mai mari pentru ridicarea de blocuri. E un tun specific Administrației Chirica: 1 milion de euro profit, ieșeni călcați în picioare

A doua minciună: teren liber fără probleme

Tot PUZ-ul face abstracție de un detaliu foarte important. Pe terenul destinat blocului există 3 capace de canalizare. Sunt cămine de vizitare ale rețelei din cartier. Acolo a fost curtea creșei, la retrocedarea acesteia n-a ținut nimeni cont de element tehnic.

„De fapt trebuie mutată canalizarea de pe teren. Noi, de la blocuri, știam acest detaliu. La Primărie au refuzat să asculte. În afară de canalizare mai există un alt canal al Telekom și o linie de tensiune pentru stâlpii de iluminat”, susține șeful asociației de proprietari.

Gabriel Babir are mai multe informații despre ce intenționează proprietarul. „L-a cumpărat cu 110.000 de euro și acum umblă să vândă cu 300.000 de euro, că a luat PUZ pe el”, susține acesta.

Florin Boca pleacă, misterios, la punctul 46 al ședinței CL, lipsește de la votul pentru PUZ-ul din Aleea Decebal (pct. 47) și revine la punctul 48. În afară de el n-au mai votat decât liberalii, cei care oricum boicotau PUZ-urile pentru blocuri

Boca, dealerul de blocuri din Consiliul Local

În zona imobiliară se știe însă că Ștefan Bănceanu este prieten la cataramă cu fostul consilier local PSD Florin Boca, milionar și proprietar al unor proiecte imobiliare extrem de controversate. Boca făcea legea în Consiliul Local, fiind printre aliații de bază ai cuplului Chirica-Harabagiu.

Numele lui Florin Boca este vehiculat și în preluarea blocului din Aleea Decebal. Boca se mai află în spatele blocului ridicat tot în zona Cantemir, vizavi de casa viceprimarului Gabriel Harabagiu, proiect de care nici acesta nu este străin.
Rețeta a funcționat în mai multe rânduri astfel: un investitor se chinuia să obțină autorizație de la Primărie pentru un bloc în zone complicate, de case; procedura tergiversa, aprobările întârziau, apoi apărea Florin Boca în peisaj și treaba se rezolva.

La indicatorii urbanistici din PUZ scrie că accesul se face dintr-o stradă cu lățimea de 5 m. În realitate are 3 m, cu un singur trotuar, ocupat de mașini, iar oamenii merg pe carosabil

Boca s-a abținut ca să evite o posibilă incompatibilitate

Așa s-a întâmplat la Ezăreni, așa s-a întâmplat în Cantemir, așa s-a întâmplat cu Ion Drăniceru care a trebuit să-l ia asociat pe Florin Boca pentru blocurile din strada Arcu. În acest ultim exemplu, inițial certificatul de urbanism arăta că nu se pot construi blocuri cu mai mult de 1-2 etaje, iar după implicarea consilierului PSD s-a dat PUZ pentru blocuri cu 4-5 etaje.
Un element crucial în afacerea de pe Aleea Decebal este faptul că Florin Boca a plecat din sală în momentul în care Consiliul Local a votat PUZ. Conform procesului-verbal de ședință (vezi facsimil), Florin Boca „a dispărut” la punctul 46 de pe ordinea de zi, nu a votat la punctul 47 (PUZ-ul din Aleea Decebal) și a revenit în sală la punctul 48.
Regula este ca aleșii locali să se abțină la proiectele în care au interese directe. Florin Boca a lipsit în mod ciudat de la acest vot, în condițiile în care el și Gabriel Surdu au făcut un titlu de glorie din faptul că „sprijină dezvoltarea Iașului” votând toate PUZ-urile pentru blocuri. Absența sa ar fi putut fi o precauție în eventualitatea în care va apărea, la un moment dat, oficial în realizarea blocului din Decebal.

Pe piața imobiliară se știe însă că Ștefan Bănceanu vrea să vândă proiectul cu 300.000 de euro

Ștefan Bănceanu a luat terenul cu 110.000 de euro, a obținut în 9 luni un PUZ și vrea să vândă afacerea cu 300.000 de euro

Interes financiar uriaș: e la 5 minute de Palas

Interesele pentru o clădire cât de mică în zona Aleii Decebal este uriaș. La câteva minute de Palas, prețul apartamentelor vechi aici este de 1.400 euro/mp, al celor noi se poate duce la 1.500 euro/mp.

În cazul în care va ridica vreodată blocul, Bănceanu va investi în acesta 480.000 de euro (la 400 euro/mp), la care se adaugă prețul terenului – 110.000 euro. Vânzând un imobil cu cel puțin 1.000 mp suprafață utilă, poate obține 1,5 milioane de euro. Scăzând investiția inițială, rămâne un profit de peste 910.000 euro.

Proiectul are nevoie și de 13 locuri de parcare, pentru care din teren mai sunt smulși 180 mp. Rămâne o suprafață minusculă de 40-50 mp de iarbă, într-unul dintre orașele cele mai poluate din România.

„Nu știm acum dacă vom face blocul din Decebal. Piața este în așteptare, nu avem încă o soluție clară. Lățimea străzii precum și detaliile din PUZ sunt răspunderea unei firme care a întocmit documentația. Nu cunosc detalii mai multe. 

Domnul Boca și mai cum? Domnul Florin Boca nu este asociat cu noi și nici nu și-a exprimat în vreun fel dorința de a fi parte a acestui proiect.”
Ștefan Bănceanu, investitorul din Aleea Decebal, care a lăsat impresia că nu-l cunoaște pe Florin Boca deși sunt prieteni la cataramă

Pe terenul pe care se construiește blocul trec mai multe conducte

Bănceanu, vasluian cu terenuri în București

Răzvan Ștefan Bănceanu are firma înregistrată în județul Vaslui. Are 44 de ani și este proprietarul Cinema Bistro de pe Lăpușneanu. 

În 2015, Libertatea scria că, la începutul anilor 2000, având domiciliul în București, a făcut scandal când Primăria Capitalei a început lucrările de modernizare la pasajul Mărășești. Susținea că o parte din stradă îi aparține și chiar a primit bani de la Primăria București în urma unor procese câștigate.

Article image
Unul dintre principalii susținători ai primarului Chirica a devenit în mandatul acestuia dezvoltator imobiliar de top. Pesedistul Florin Boca reprezintă oportunistul imoral în cel mai înalt grad: votează proiectele de urbanism și, în același timp, este el însuși unul dintre principalii jucători de pe piață. Cel mai recent ansamblu imobiliar în care este implicat a ajuns cu rapiditate pe masa Primăriei și trezește suspiciuni...
Autor cristi tanasa Anchete 16 Ianuarie 2020


Citeste si...
Nota
(1 Vote)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: