fbpx
Print this page
Loredan Ștefan a dat lovitura la 25 de ani Loredan Ștefan a dat lovitura la 25 de ani

Milionar din spuma mării: cum să faci 1 milion de euro în 4 luni din achiziții directe fără să existe banii. ANCHETĂ REPORTER


* Achiziții directe în 3 minute pe fonduri europene care vin peste 6 luni. Schema a fost aplicată de peste 100 de ori, în contracte sparte în sume mici
* O școală a luat aproape 700 de combinezoane, fără să fie clar la ce folosesc
* Altă școală a luat dezinfectant de mâini pentru următorii 5 ani, „pentru că nu expiră”
* Tânărul furnizor are 25 de ani și firma sa abia era înființată
* Loredan Ștefan a negociat singur cu primăriile, fiind asistat de la distanță de o firmă de consultanță
* Legea achizițiilor cere transparență și condiții echitabile pentru toți competitorii
* Pe SICAP, competiția era imposibilă: firma EN Goodies încărca produsul electronic, cu toate caracteristicile, pe propriul Catalog, iar școala sau primăria contractantă alegea acel produs în câteva minute

Lovitura vieții de pe urma pandemiei. Un tânăr apărut de nicăieri, Ștefan Loredan (25 de ani), a încheiat, în doar câteva luni, 125 contracte cu primăriile și școlile din regiune, în valoare totală de aproximativ 950.000 de euro.

O parte au fost tablete livrate școlarilor, produse decontate deja din bugetele locale. Partea cea mai consistentă, aproximativ 800.000 de euro, reprezintă contracte pentru dezinfectanți și pentru dotarea cu aparatură electronică a școlilor, prin două programe - POIM și POC.

Din punct de vedere legal, aceste afaceri sunt pe muchie de cuțit: Loredan a venit la pachet și cu firma de consultanță. Adică, ei au centrat, tot ei au dat cu capul. Astfel, s-a eliminat orice formă de competiție la aceste achiziții publice.

Mai simplu spus, rețeta Loredan: cum să ajungi la o cifră de afaceri de aproape 1 milion de euro, fără să ai niciun ban în buzunar. Iei dintr-o parte și revinzi cu capac. „Profitul e 20%”, a calculat Loredan. 160.000 de euro câștig în 4 luni.

Alina Apostol, primărița din Ciortești (Iași), a făcut rapid toate cumpărăturile de 130.000 de euro de la EN Goodies. A spus pentru a-și arăta buna credință: „Am grijă să ies la pensie și să dorm liniștită noaptea”

A văzut o știre cu Ziua Comunei

Pandemia a fost o oportunitate pentru tânărul Ștefan Loredan, patronul EN Goodies. „Am văzut un articol despre un primar dintr-o localitate care a luat banii de la zilele comunei și i-a redirecționat către achiziția de tablete. Și-atunci mi-a venit ideea că majoritatea primarilor sunt în aceeași situație. Nu mai pot face ziua comunei și-atunci banii ăștia trebuie cheltuiți altfel. Așa am început să vând tablete pentru elevi. Am vândut o parte prin bugetul local direct”, a spus Loredan despre geneza afacerilor sale cu primăriile și școlile.

Prin această metodă a încheiat câteva afaceri în comunele din jur. „Am vândut cât s-a putut tablete. Ulterior, m-am împiedicat de chestia asta, toți primarii la care mergeam îmi spuneau: «dom’le, da’ n-am bani». Apoi, am auzit că vor veni fonduri pentru așa ceva”, a spus patronul EN Goodies.

Fonduri europene: 185 milioane de euro pentru școli
Iar în toamna anului trecut, a apărut marea oportunitate. Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) din cadrul Ministerului Fondurilor Europene a publicat ghidul de accesare a banilor pentru consolidarea capacităţii unităților de învățământ de stat în vederea gestionării pandemiei.

85 milioane euro fonduri europene pentru echipamente de protecție (combinezoane, măști, viziere, dezinfectanți, termometre, aparate de sterilizare aer) și containere sanitare mobile.

Similar, pentru dotarea cu echipamente IT (laptop-uri, table interactive, proiectoare, tablete) sunt disponibile alte 100 milioane euro, 87 milioane fiind fonduri UE prin Programul Operațional Competitivitate (POC).

Tipul de achiziție făcută: tablă electronică, PC și videoproiector, la Ciortești. Marfa e dintr-un lot anterior, pe alt proiect european

A luat la pas toate primăriile din trei județe
Din 23 noiembrie 2020 și până în 15 februarie 2021, firma ieșeană EN Goodies a lui Ștefan Loredan a încheiat peste 100 de contracte, în valoare de aproximativ 800.000 de euro cu școli și primării comunale din trei județe.

„De ce să nu merg la toate primăriile din Iași, Vaslui și Botoșani?”, a explicat Loredan cum și-a făcut planul. A sunat la toate primăriile și școlile din aceste județe, iar la 15 dintre localități a bătut palma fie cu primarii, fie cu directorii unităților de învățământ cu personalitate juridică.

Ștefan Loredan s-a angajat să le livreze orice, de la dezinfectanți, săpunuri, echipamente de protecție până la laptop-uri, table inteligente, tablete.

Ștefan Loredan a adus și consultantul
Pe acest lanț Furnizor (Ștefan Loredan) – Beneficiar (școlile) lipsea finanțarea. Care putea fi asigurată prin fonduri UE, prin programele POIM și POC. Dar cine să scrie cererile de finanțare și să urmărească implementarea? Răspunsul evident, o firmă de consultanță.

Iar Ștefan Loredan le-a propus primarilor și directorilor de școli: „Eu să le vând produsele, iar o firmă de consultanță în care eu am încredere să le facă proiectul și să le obțină și finanțarea. Discuția mea inițială cu toți a fost: «Eu pot să vă recomand o firmă de consultanță, care să vă facă proiectul, care are credibilitate, care are experiență. Și-atunci am ales Creativ Consult pentru că este o firmă mare, veche și, din câte am înțeles eu, care are rezultate”.

Școala Gimnazială Ciortești este recent renovată și oferă condiții similare cu cele din marile orașe

Situația concretă: nu a existat concurență
Așadar, atuurile lui Loredan în fața autorităților locale a fost pachetul complet: realizarea documentației, obținerea finanțării, achiziționarea produselor, totul de la A la Z.

Însă, această combinație consultanță-furnizare este la limita legii. „În situația în care un candidat/ofertant sau o entitate care are legături cu un candidat/ofertant a oferit opinii, sugestii sau recomandări autorității contractante în legătură cu pregătirea procedurii de atribuire (...), inclusiv ca parte a unor servicii de consultanță, ori a participat în alt mod la pregătirea procedurii de atribuire, autoritatea contractantă ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că participarea respectivului candidat/ofertant la procedura de atribuire nu este de natură a denatura concurența”, se menționează la articolul 140 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice.

Argumentul: „Dacă nu eram eu, banii nu se accesau”

Or, în aceste cazuri, EN Goodies a lui Ștefan Loredan a venit și a lucrat împreună cu firma de consultanță Creativ Consult. Primărița unei comune a recunoscut că nici nu i-a văzut la față pe consultanți. Deci nici vorbă de concurență.

„Din punctul meu de vedere, nu consider că am făcut nimic greșit. Dacă nu eram eu să iau la rând, fizic, eu sau prietena mea, toate comunele din aceste județe, erau multe care nu aplicau pe acest proiect și pierdeau copiii această posibilitate”, a fost una dintre justificările lui Loredan.

Sorinela Brumă, directoarea Școlii Mogoșești-Siret, își aplică singură finanțările, fără sprijinul Primăriei. A făcut achizițiile de la EN Goodies, spunând că „nu a găsit alți furnizori”

Furnizorul: „E cumva la limită, pe muchie de cuțit”
REPORTER DE IAȘI: - Această sincronizare cu consultantul nu v-ar putea crea probleme din punct de vedere legal?
Ștefan Loredan, patron EN Goodies: - Doar dacă eu aș fi avut vreun contract de colaborare sau altceva cu ei. La mine, pur și simplu, a fost o recomandare. Practic, Primăria a ales până la urmă cu cine lucrează.
- Recunoașteți c-ați avut o înțelegere prin care să fiți dumneavoastră furnizorul?
- Dar n-am spus niciodată că n-a fost așa. Eu, când am mers și-am discutat cu fiecare primărie în parte, le-am spus: «Interesul meu este să-mi vând marfa, o să vă recomand o firmă care să vă facă proiectul, să se ocupe până la capăt, iar dumneavoastră primiți finanțarea și produsele». N-a fost nicio înțelegere scrisă. Cine i-a oprit pe dumnealor să caute alt furnizor? Eu știu ce spuneți dumneavoastră, că e cumva la limită, pe muchie de cuțit...

Comuna Ciortești a luat dezinfectant pentru 5 ani
În sistemul electronic de achiziții publice, Primăria Ciortești figurează că a încheiat cu EN Goodies 11 contracte de 129.611 euro. Printre produse sunt 20 de table interactive la 6.495 lei bucata, 33 de videoproiectoare (1.940 lei/bucata), 13 ecrane de proiecție, dar și dezinfectant lichid în valoare de 50.274 lei, echivalentul a 10.366 euro pentru 342 de bidoane, fiecare a 5 litri.

„E pentru următorii 5 ani. Scrie în certificat că nu expiră și proiectul permite”, a spus Alina Apostol, primarul din Ciortești, cu referire la cantitatea impresionantă de dezinfectant.
Prețurile practicate de EN Goodies sunt cu 5-10% peste cele din piața liberă, diferențele nefiind mari și fără să depășească plafoanele maximale fixate în cazul achizițiilor din fonduri europene. Explicația a dat-o chiar Loredan Ștefan: „Am negociat cu depozitele marilor retaileri. Mi s-a dat un discount, eu am adaugat o marjă și se ajunge în final la un adaos de 15-20% la toate produsele, în care intră tot efortul meu și câteva cheltuieli suplimentare”.

Muncelu de Sus (Mogoșești-Siret), o altă școală care arată foarte bine, complet reabilitată

Toți au cumpărat de la EN Goodies și așteaptă banii
Toate aceste dotări de la Ciortești s-au făcut pentru cei aproximativ 450 de copii care învață în 7 clădiri, școli și grădinițe de pe raza comunei.

Atât la Ciortești cât și la celelalte localități cu care EN Goodies a încheiat contracte, achizițiile nu s-au concretizat încă, liniile de finanțare urmând să fie deschise săptămânile viitoare.

„A fost o cumpărare cu clauză suspensivă”, a declarat Alina Apostol. Contractul se va activa doar când va veni finanțarea.

Apostol a adăugat că firma de consultanță nu a fost încă plătită: „La prima tranșă de decont va lua 19.600 lei fără TVA. Sunt două la fel”. Adică, în total, Creativ Consult va lua de pe urma prestației de la Ciortești aproximativ 40.000 de lei fără TVA.

„Eu mă bucur. Banii ăștia vin din afară, nu afectează bugetul local, este un câștig. Nu vreau să dureze mult, vreau cât mai repede să livrăm, să se poată profita de ele”, a afirmat primarul din Ciortești.

Dialog cu Alina Apostol: „Pe mine mă interesează să aduc bani”
REPORTER DE IAȘI: - De ce EN Goodies?
Alina Apostol, primar Ciortești: - Păi, de ce nu?
- Cum au venit?
- Pe ușă, cum ați venit și dumneavoastră.
- Îi știți pe consultanți?
- Doar mailuri și telefon. Dar nu trebuie să-i știi. Suntem în era semnăturilor electronice.
- L-ați cunoscut pe Loredan (patronul EN Goodies – n.r.)?
- Da, Loredan a fost cel cu care am tranșat. Mi-a dat informațiile. Loredan a venit cu cea mai bună propunere din toți cu care am discutat. Am mai vorbit cu vreo două variante.
- El (Loredan – n.r.) a venit cu ideea să accesați?
- Exact.
- Considerați că ar trebui în achizițiile publice să separați partea de furnizare de partea de consultanță?
- Nu. Dacă consultanța, și vedeți cât costă, ar trebui eu s-o suport din bugetul local (...). Noi avem 3 lei în bugetul local. Nu-mi permit să scriu cereri de finanțare...
- Vă întrebam, principial, în domeniul achizițiilor publice trebuie separată consultanța de furnizare?
- Eu vă spun că nu. Și vă motivez de ce. Consultantul scrie în fișă niște detalii tehnice care respectă ghidul (...). În momentul în care tu știi ce-ai scris, știi și ce să livrezi (...) Pe mine mă interesează finalul (...). Pe mine mă interesează să aduc cât mai mulți bani, cât mai repede în comuna Ciortești.

Esențial în această afacere este că specificațiile cerute de contractant erau extrem de amănunțite, fiind concepute exclusiv pentru produsul deținut de EN Goodies. Pe o piață de electronice extrem de diversificată, nimeni nu putea găsi, într-un timp optim, un produs similar, cu aceleași specificații. Condițiile echitabile pentru toți competitorii nu au fost asigurate

Mogoșești-Siret a accesat aproape 200.000 de euro
Similar s-au petrecut lucrurile și în comuna Mogoșești-Siret. Diferența față de Ciortești este că la Mogoșești autoritatea contractantă a fost direct Școala gimnazială Muncelu de Sus și nu Primăria.

„Am aplicat pe POC și POIM, valoarea este de aproape 200.000 de euro. Dotare aici, dotare la Mogoșești și grădiniță. Partea de dezinfectant și partea de tot ce înseamnă dotarea unității școlare, aparatură electronică, aparate de purificare a aerului, dispensere”, a declarat Sorinela Brumă, director la școala gimnazială Muncelu de Sus, comuna Mogoșești-Siret.

În total sunt 300 de elevi la două școli și o grădiniță.

Directoarea școlii: „Consultantul a găsit furnizorul”
Rețeta a fost aceeași: Creativ Consult în rolul firmei de consultanță, EN Goodies în rolul furnizorului. „Consultantul s-a ocupat de tot ce înseamnă elaborarea bugetului, cererile depuse, ei au scris proiectul. O singură doamnă mi-a venit, doamna asta Măriuța (Moldovanu, de la Creativ Consult – n.r.). Ea a găsit furnizorul. Deci ei știau. Ei au venit cu oferte”, a precizat directoarea Brumă.

În cazul său, partea de consultanță a fost de 5.000-6.000 de lei pe fiecare dintre cele două, POC și POIM, dar Loredan Ștefan a declarat că a existat un comision de succes standard de 5.000 de euro. Proiectele încă așteaptă aprobarea.

Școala a luat 684 de combinezoane, dacă „tot erau bani”...

Una dintre cumpărăturile de la Muncelu de Sus a avut ca obiect 684 de combinezoane. Fiecare echipament de protecție a fost comercializat de EN Goodies la 29 de lei bucata, ceea ce a dus contractul la 19.836 lei (4.090 euro). „Așa e prevăzut acolo, pentru cadrele didactice, pentru personalul nedidactic, așa prevedea ghidul”, a detaliat Brumă. Un fel de mai bine să fie, decât să lipsească. Ideea a fost a furnizorului: luăm tot ce se poate accesa.

Ștefan Loredan: „A fost munca mea, am vrut să mă asigur că vor face achizițiile de la mine”

Justificarea directoarei: „Noi nu găseam alți furnizori”
Directoarea școlii din Muncelu de Sus nu a văzut absolut nicio problemă în colaborarea strânsă dintre consultant și furnizor. „Erau unii care doar pentru scrierea proiectului cereau 2.000 de euro”, a menționat Sorinela Brumă. Care a adăugat că nu a plătit niciun leu consultantului și că acest lucru se va face după obținerea finanțării, odată cu implementarea proiectului.

Sorinela Brumă susține că pe cont propriu îi venea greu să găsească furnizori. „Am încercat. Nu se complică nimeni cu o comună la 90 km de Iași”. Afirmația nu poate fi contrazisă până nu este verificată printr-o procedură transpartentă pe SICAP, în care să se aștepte oferte.

Achiziții făcute înainte de a fi banii. „Am muncit pentru ceva”

Alături de cooperarea strânsă Creativ Consult-EN Goodies, al doilea amănunt care a surprins a fost faptul că achizițiile de produse au fost deja realizate deși linia de finanțare nu a fost deschisă deocamdată.

Alina Apostol (Ciortești) și Sorinela Brumă (Mogoșești-Siret) au avut ca argument clauza suspensivă.

Ștefan Loredan a adus propriile interese ca rațiune. „De ce am făcut achizițiile înainte de obținerea finanțărilor? Eu am lucrat pentru ceva. (Am încheiat – n.r.) să nu pierd, asta a fost practic recompensa mea pentru munca pe care am depus-o. Totul este 100% legal. Contractele sunt cu clauză suspensivă”, a declarat Loredan.

În urmă cu 1 an și 5 luni, Loredan Ștefan își prezenta succesul în afaceri într-un vlog pe You Tube, într-o manieră ușor naivă și autoflatantă. Avea 24 de ani

Comanda va veni doar când va avea marfa

Despre livrarea tuturor produselor în cazul celor peste 100 de contracte POIM și POC, Ștefan Loredan a spus: „Stocurile cumva sunt rezervate. 30 de zile este termenul de livrare. Comanda intră în vigoare doar în momentul în care este plasată de beneficiar și nu după ce se obține finanțarea. 100% am găsit toate produsele. Păi, practic, asta a fost munca pe care am depus-o eu. Cumpăr materialele de la distribuitori diferiți. Am urmărit ca toate produsele să fie de calitate și să se încadreze în acele specificații pentru că degeaba îi duc un produs care nu poate intra la decont ulterior”.

O firmă fără experiență, cu cifră de afaceri minusculă
Înainte de a intra puternic pe piața proiectelor din pandemie, firma EN Goodies a lui Ștefan Loredan abia se târa, economic vorbind. Concret, cu autorități publice, firma avea încheiate doar două contracte. Unul cu comuna Viișoara (Vaslui) de 5.400 de euro pentru un panou publicitar și altul de 61 de euro cu ISU Prahova, pentru 3 huse tip book cover.

Iar în vară a mai dotat cu mobilier o școală din județul Vaslui și un cămin cultural din județul Iași.

Relațiile cu Vlad Baba, pur întâmplătoare și trecătoare
Ștefan Loredan, de 25 de ani, se mândrește cu licența în Drept la Universitatea „Cuza” și e în afaceri de câțiva ani. Are două cabinete de optică medicală și unul stomatologic în cartierele Dacia și Nicolina. Spațiile comerciale erau ale familiei sale, neplătind chirie.

Spune că a plecat la 17 de acasă, a locuit singur, a făcut facultatea la Fără Frecvență, și e autodidact.

Anul trecut, a jucat într-un episod al serialului pentru adolescenți „6ase”. Cu acest prilej l-a cunoscut mai bine pe actorul Vlad Baba, actual director al Școlii Populare de Artă, „Titel Popovici”.

Ulterior, în decembrie 2020, Loredan a livrat școlii lui Baba 8 laptop-uri și un acordeon Weltmeister Topas, în total 26.383 lei, fără TVA. „Nu sunt membru al niciunui partid politic și nici nu vreau”, a spus Loredan.

Își reproșează afacerea făcută cu Școala Populară de Artă: „Vlad Baba mi-a zis că pierde banii de la buget pe final de an, am câștigat câteva sute de lei la acele laptopuri și am intrat în atenția presei”. Spune că nu are altă legătură cu Baba: „Eu am plătit ca să joc în serialul de pe You Tube. Așa se procedează. Pur și simplu ne-am intersectat la un moment dat și-atât”.

Afacerea EN Goodies cu școlile rurale a explodat în luna noiembrie 2020: 2,085 milioane lei. În decembrie a contabilizat livrări de 977.000 de lei, în ianuarie de 710.000 de lei, iar în februarie de 590.000 de lei. Niciun ban nu s-a plătit. Sunt antamați pe SICAP în contul viitoarelor fonduri europene, dacă se vor aproba

Creativ Consult are sediul în aceeași clădire cu Vali Țugui și Relu Fenechiu

Ca un ultim amănunt, firma Creativ Consult, ce-i are ca asociați pe Radu George Ciprian și pe Raluca Daniela Popovici, își are sediul pe Șoseaua Națională nr. 15. Tot acolo figurează și firmele Spes Consulting SRL (a soției lui Vali Țugui) și Integra Business Consulting (unic asociat fiind soția lui Relu Fenechiu).

În trecut, Țugui a fost unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai liberalului Relu Fenechiu (fost deputat, fost ministru, condamnat pentru corupție). Până la ora editării acestui articol, patronii Creativ Consult nu au putut fi contactați.

De unde provin cele 112 contracte

Câteva dintre cele mai importante contracte încheiate anul trecut și anul acesta de EN Goodies cu primăriile și cu școlile din regiune. Informațiile provin din sistemul electronic de achiziții publice:
1) Hlipiceni (Botoșani): 13 contracte în valoare de 75.947 euro
2) Dragomirești (Vaslui): 12 contracte de 85.011 euro
3) Gâștești (Pașcani): 8 contracte de 44.676 euro
4) Bălțați (Iași): 11 contracte în valoare de 54.812 euro
5) Coroiești (Vaslui): 8 contracte de 71.399 euro
6) Muncelu de Sus (Mogoșești-Siret, Iași): 15 contracte de 89.064 euro
7) Erbiceni (Iași): două contracte de 25.963 euro
8) Ciortești (Iași): 11 contracte de 129.611 euro
9) Roșiești (Vaslui): 10 contracte de 63.811 euro
10) Răușeni (Botoșani): 10.911 euro
11) Dodești (Vaslui): 7 contracte de 78.519 euro
12) Șuletea (Vaslui): 13 contracte de 85.456 euro
13) Stănilești (Vaslui): un contract de 12.124 euro
14) Școala „Constantin Palade”: un contract de 10.955 euro

Article image
* Președintele Consiliului Județean deține, din 2020, 50% din firma Gervic, care are în patrimoniu 7.700 m de livadă, pe care se poate construi, și 5.000 mp de pădure * Administrator la Gervic a devenit Alexandru Dura, cumnatul lui Costel Alexe, dezvoltator imobiliar * Anul în care a fost ministru a fost excepțional pentru Alexe: investiții uriașe la ranch-ul de la Sculeni, construirea unei pensiuni la Bârnova, plus achiz...
Autor Cezar Moraru Anchete 12 Aprilie 2021


Citeste si...
Nota
(1 Vote)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Articole similare