fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Tânără din Suceava, prinsă la examenul de Bacalaureat cu cască și cameră de filmat

Tânără din Suceava, prinsă la examenul de Bacalaureat cu cască și cameră de filmat


O candidată la Bacalaureat 2021 din județul Suceava a fost eliminată din examen, după ce a fost depistată cu un dispozitiv audio-video cu cască şi cameră de filmat asupra sa, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava, Cezar Anuţei.

Este vorba de o candidată în vârstă de 26 de ani, de la centrul de examen din Vatra Dornei. Ea a fost prinsă cu un dispozitiv audio-video, cască și cameră de filmat, prin intermediul căruia urma să trimită subiectele unei cunoștințe, iar aceasta să-i trimită înapoi rezolvarea. Însă tânăra a fost surprinsă atunci când încerca să trimită subiectele.

Sursa citată a precizat că tânăra nu va avea dreptul să participe la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat.

Totodată, în acest caz a fost sesizat Biroul de Siguranţă Şcolară din cadrul IPJ Suceava, care a întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 304 din Codul Penal, respectiv „divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice".

Conform legii în vigoare, divulgarea, fără drept, a unor informații secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicității, de către cel care le cunoaşte datorită atribuțiilor de serviciu, dacă prin aceasta sunt afectate interesele sau activitatea unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

 

Sursa: Digi24


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30