fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Au fost publicate rezultatele la Bacalaureat

Au fost publicate rezultatele la Bacalaureat


Rezultatele la Bacalaureat au fost publicate, luni, pe site-ul bacalaureat.edu.ro .

Contestaţiile pot fi depuse/transmise tot luni, în intervalul orar 12,00-18,00, inclusiv prin mijloace electronice.
În această situaţie, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează că au luat cunoştinţă că nota acordată în urma soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere.
Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii sau reprezentanţii legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi făcute publice pe 9 iulie.
În conformitate cu prevederile art. 5 şi ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date, rezultatele vor fi publicate prin anonimizarea numelui şi a prenumelui candidatului.
Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ: recunoaşterea/echivalarea/susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale; susţinerea tuturor probelor scrise şi obţinerea notei 5 (cel puţin) la fiecare dintre acestea; obţinerea mediei 6 (cel puţin) la probele scrise, amintește Agerpres.

Rezultatele de la BAC 2021 pe fiecare județ în parte:

Rezultate BAC 2021 Alba 

Rezultate BAC 2021 Argeș 

Rezultate BAC 2021 Arad  

Rezultate BAC 2021 București 

Rezultate BAC 2021 Bacău 

Rezultate BAC 2021 Bihor  

Rezultate BAC 2021 Bistrița-Năsăud  

Rezultate BAC 2021 Brăila  

Rezultate BAC 2021 Botoșani  

Rezultate BAC 2021 Brașov  

Rezultate BAC 2021 Buzău  

Rezultate BAC 2021 Cluj  

Rezultate BAC 2021 Călărași  

Rezultate BAC 2021 Caraș-Severin  

Rezultate BAC 2021 Constanța  

Rezultate BAC 2021 Covasna  

Rezultate BAC 2021 Dâmbovița  

Rezultate BAC 2021 Dolj 

Rezultate BAC 2021 Gorj  

Rezultate BAC 2021 Galați  

Rezultate BAC 2021 Giurgiu  

Rezultate BAC 2021 Hunedoara  

Rezultate BAC 2021 Harghita  

Rezultate BAC 2021 Ilfov  

Rezultate BAC 2021 Ialomița  

Rezultate BAC 2021 Iași  

Rezultate BAC 2021 Mehedinți  

Rezultate BAC 2021 Maramureș  

Rezultate BAC 2021 Mureș  

Rezultate BAC 2021 Neamț  

Rezultate BAC 2021 Olt  

Rezultate BAC 2021 Prahova  

Rezultate BAC 2021 Sibiu  

Rezultate BAC 2021 Salaj  

Rezultate BAC 2021 Satu-Mare  

Rezultate BAC 2021 Suceava  

Rezultate BAC 20211 Tulcea  

Rezultate BAC 2021 Timiș  

Rezultate BAC 2021 Teleorman  

Rezultate BAC 2021 Vâlcea  

Rezultate BAC 2021 Vrancea  

Rezultate BAC 2021 Vaslui

 


 
Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« August 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Cartierul Austriac