„În data de 10 iulie a.c., în jurul orei 08.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pentru a ieşi din ţară, un bărbat cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 37 de ani, care conducea un autovehicul marca Toyota Land Cruiser, înmatriculat în județul Suceava.
Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autovehiculului, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind furat din Rusia, semnalare emisă la data de 11.09.2020”, se arată în comunicatul Poliției de Frontieră.
Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că patronul firmei de construcții la care lucrează, în Marea Britanie, i-a împrumutat autoturismul în cauză pentru a veni acasă, în R. Moldova și că nu are cunoștință despre faptul că acesta este furat sau implicat în vreun litigiu.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autovehiculul, în valoare de 50.000 de lei, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.