fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Mai mulți cercetători cer ca lucrările științifice ale Elenei Ceaușescu să fie retrase din publicațiile internaționale

Mai mulți cercetători cer ca lucrările științifice ale Elenei Ceaușescu să fie retrase din publicațiile internaționale


Elenei Ceaușescu i se spunea „savantă de renume mondial” sau „codoi”, după felul în care pronunța formula dioxidului de carbon. Oamenii de știință spun că mulți cercetători pot în continuare să citeze din lucrările scrise sub numele Elenei Ceaușescu.

Inițiativa cercetătorilor este prezentată pe larg, de publicația The Guardian.

Jurnaliștii britanici amintesc că Elena Ceaușescu avea doar câteva clase primare și titlurile științifice i-au fost acordate fără niciun merit, sub presiunea regimului comunist.

Peste 20 de lucrări științifice și cărți au fost asumate în mod fraudulos de către Elena Ceaușescu.

Mai mulți oameni de știință cer retragerea cărților semnate de Elena Ceaușescu din publicațiile internaționale iar instituțiile care i-au recunoscut munca, printre care Societatea Regală de Chimie din Marea Britanie și Politehnica Central London, astăzi Universitatea Westminster, să admită public că valoarea sa academică era de fapt nulă.

Pe de altă parte, nici doctoratul Elenei Ceaușescu obținut în România nu a fost niciodată retras.

 

Sursa: Europa FM


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          

Cartierul Austriac