fbpx
 
DNA pe urmele lui Asimionesei: dosarul jafului din pădurea Bucium. Vile ilegale, copaci smulși din pământ

DNA pe urmele lui Asimionesei: dosarul jafului din pădurea Bucium. Vile ilegale, copaci smulși din pământ


* În prima zi de muncă din 2022, DNA Iași a cerut de la Primărie acte despre domeniul imobiliar pe care patronii BZI îl dețin lângă Motel Bucium
* REPORTER DE IAȘI semnala în 2021 că familia Asimionesei a construit două clădiri și anexe fără autorizații și defrișând pădurea
* Sunt vizați funcționari ai Primăriei, ai Poliției Locale și ai Direcției Silvice

În a treia zi calendaristică a anului 2022, de fapt prima lucrătoare, procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Iași au făcut o solicitare către Primărie pentru a le fi puse la dispoziție mai multe documente. Pe scurt, anchetatorii au deschis o lucrare penală în centrul căreia se află membri ai familiei Asimionesei, ce controlează publicația BZI, funcționari ai Primăriei și Poliției Locale, dar și personal silvic.

Speța e simplă - condițiile ilegale în care familia Asimionesei și-a edificat domeniul imobiliar din pădurea Bucium: fără niciun fel de autorizație de construire, dar și cu defrișarea unei suprafețe mai mari decât cea permisă de lege.

Ghiocel și Claudiu Asimionesei au tratat mereu statul ca pe un copil de grădiniță căruia îi dau bobârnace pe scăfârlie și îl păcălesc cum vor. Acum le-a înghețat zâmbetul pe buze

Codul Silvic prevede demolarea construcțiilor ilegale
Două sunt uriașele probleme de legalitate ale imobilelor familiei Asimionesei:
1) au fost edificate fără a avea la bază autorizații de construire, deci sfidând reglementările urbanistice
2) a fost încălcat grosolan Codul Silvic: familia Asimionesei a defrișat mai mult de 5% din suprafața proprietății forestiere, cât permitea legea. În plus, lipsește avizul pentru scoaterea terenului din circuitul silvic.
Acestea fiind datele problemei, funcționarii Primăriei și cei din Silvic s-ar putea face vinovați de abuz în serviciu, în timp ce Ghiocel și Claudiu (tată și fiu) Asimionesei ar putea fi vinovați de infracțiuni prevăzute și pedepsite de Codul Silvic. În plus, Codul Silvic prevede și demolarea construcțiilor realizate ilegal.

Extrasul de carte funciară arată că ambele case din curtea familiei Asimionesei sunt construite fără autorizație. Suprafața defrișată depășește limita maximă de 5%, prevăzută de Codul Silvic

Au cumpărat pădure în anul 2000
Peste drum de Motelul Bucium, familia Asimionesei deține două suprafețe de teren: una de 1.230 mp (parcela 1) și o a doua de 2.862 mp (parcela 2). Ilegalitățile comise de Asimionesei sunt identice pentru cele două terenuri și au fost săvârșite pe parcursul mai multor ani.
Parcela 1: cei 1.230 mp au fost cumpărați de Violeta Asimionesei (soția lui Ghiocel) de la Adrian Roșca în anul 2000, în schimbul a 49 de milioane de lei vechi (aproximativ 2.700 de dolari la cursul din acea perioadă). În februarie 2010, soții Asimionesei au vândut pământul către fiul lor, Claudiu, prețul trecut în contract fiind de 20.000 de lei.

Ghiocel Asimionesei susține că a construit în 2005
În martie 2011, Poliția Locală l-a amendat pe Ghiocel Asimionesei cu 40.000 de lei pentru că a făcut două clădiri cu regim de înălțime P+1E+M și una P+M, fără a deține autorizație de construire. Asimionesei a contestat la Judecătorie.

„În motivarea plângerii, petentul a susținut că prin act autentic, încheiat în anul 2000, a dobândit în proprietate suprafața de teren de 1230,25 mp situată în Iași, zona Bucium, ulterior, în anul 2005 edificând cele două construcții descrise în procesul-verbal de contravenție. După această dată, în anul 2008, a depus documentația în vederea obținerii autorizației de construire, autoritatea competentă i-a solicitat relații cu privire la stadiul construcțiilor, fără a-i elibera actele solicitate, iar în momentul în care a cerut informații despre stadiul eliberării a fost efectuat controlul și încheiat procesul-verbal de contravenție prin care a fost sancționat”, se arată în sentința procesului de la Judecătorie.
Analiză pe text: Asimionesei a contruit în 2005 și a depus documentația pentru autorizare în 2008. Iar în 2011, când s-a interesat de stadiul actelor, i-a venit controlul pe cap. E ca și cum cineva își cumpără mașină azi, de mâine începe să conducă, iar abia anul viitor își va depune dosarul pentru a lua permisul.

Se vede cum copacii au dispărut pentru a face loc vilei lui Ghiocel și Claudiu Asimionesei

Un martor a spus că a terminat construcția în 2006
Această cronologie, deși aiuritoare și autoincriminantă, i-a adus totuși câștig de cauză lui Ghiocel Asimionesei: „A invocat petentul excepția dreptului de a constata contravenția motivat de faptul că au trecut mai mult de 2 ani de zile de la data edificării celor 2 corpuri de construcție”, se arată în sentință.

A adus chiar și un martor care i-a susținut varianta, ușor modificată: „Martorul propus de petent a declarat că construcțiile au fost edificate și finalizate de către petent în anul 2006, nu cunoștea dacă acesta deține autorizație de construire, însă fiind constructor de profesie, în perioada construirii i-a acordat acestuia ajutor în sensul supervizării lucrării”.

Așadar, Ghiocel Asimionesei a spus că a terminat construcțiile în 2005, martorul a indicat anul 2006, iar judecătorul i-a dat dreptate: a admis excepția privind prescripția dreptului de a constata săvârșirea contravenției și a anulat procesul verbal.
În rezumat: Asimionesei a luat un teren și a făcut pe el două case. După doi-trei ani de la terminare, i-a cerut Primăriei să-i dea autorizație. După alți trei a fost amendat. A recunoscut că n-a avut autorizație, dar a câștigat pentru că Poliția Locală l-a amendat prea târziu, în 2011. Prima instanță, Judecătoria, s-a pronunțat în martie 2012.

Planșele foto arătau că încă se mai construia în 2011
La recurs, la Tribunal, Poliția Locală a adus un element suplimentar care să demonteze argumentul cu prescripția: „Din planșele foto depuse la dosarul cauzei, recurenta susține că construcțiile care fac obiectul cauzei erau în curs de executare la data săvârșirii faptei, respectiv la data de 14.03.2011”.

Justificarea nu i-a impresionat pe magistrații Tribunalului. „În mod corect a reținut instanța de fond că excepția prescripției dreptului de a constata săvârșirea contravenției este întemeiată”, se menționează în motivarea sentinței din noiembrie 2012 prin care recursul declarat de Poliția Locală a fost respins.

Pe a doua parcelă de pădure, familia Asimionesei a ridicat un garaj dublu, de circa 60 mp. Tot fără autorizație

Asimionesei a depășit toți indicatorii din PUZ
Astfel, Asimionesei a construit fără autorizație, a și recunoscut asta, a fost amendat, dar judecătorii au anulat procesul verbal pentru tardivitate. Construcțiile au rămas în picioare, ba chiar Asimionesei a încercat o intrare în legalitate.

O astfel de tentativă a eșuat la începutul anului trecut, când inspectorii Primăriei i-au răspuns lui Asimionesei că procentul de ocupare a terenului (POT) și coeficientul de utilizare (CUT) „sunt depășiți, regimul de aliniere și regimul de înălțime nu sunt respectate”.  
Suprafața de teren a fost parte a unui PUZ din 2007 în care s-a stabilit un regim de înălțime P+1 și un POT maxim de 15%. Or, unul dintre imobile are un nivel în plus, iar amprenta la sol a clădirilor este de 21,7%. Deci nu se mai poate face o intrare în legalitate.
Mai mult, există suspiciunea că respectivele imobile și-au schimbat forma și volumetria față de momentul amenzii din 2011. Și că, în plus, pe proprietatea respectivă ar mai fi fost executate și alte lucrări, tot fără autorizație.

A depășit cu mult suprafața maximă care putea fi defrișată
În al doilea rând, aceleași construcții au intrat în coliziune cu Codul Silvic. „Suprafața maximă care poate face obiectul scoaterii definitive din fondul forestier, incluzând construcția, accesul și împrejmuirea (...) este de maximum 5% din suprafața proprietății forestiere, dar nu mai mare de 200 mp, dacă suprafața proprietății forestiere este mai mică de 5 ha”.

Potrivit unui extras de carte funciară, din cei 1.230 mp sunt 1.177 mp încadrați în categoria de folosință „pădure”, iar două bucăți de 42 respectiv 11 mp la „curți construcții”. Dacă acel 5% se calculează la suprafața totală de 1.230 mp, suprafața defrișată nu putea fi mai mare de 61,5 mp. Dacă s-ar fi calculat la 1.177 mp, ar fi fost de 59 mp.
Însă, în ambele variante este încălcat Codul Silvic. Amprenta la sol cumulată a celor două clădiri este de 184 + 83 = 267 mp. Fără a mai pune la socoteală suprafața ocupată de aleile de acces, gard și alte anexe. Deci, a fost depășit atât procentul de 5% cât și limita maximă de 200 mp impuse de lege.
Foarte important: lipsește avizul prealabil de scoatere a terenului din fondul forestier.

În fundal se vede și a doua clădire, parter+mansardă. La stradă sunt depozitate cantități mari de cărămidă pregătite pentru noi construcții

Legea îl obligă să elibereze terenul forestier: practic să demoleze

O altă precizare: dacă pe legile ce reglementează construcțiile și urbanismul, Asimionesei nu poate intabula clădirile, mai restrictiv este articolul 106 din Codul Silvic. Acesta specifică limpede: „Autorul faptelor prevăzute la alin. (1) şi (2) este obligat să elibereze terenul forestier de orice construcţii sau instalaţii amplasate ilegal”.

Alineatul 1 se referă la reducerea suprafeţei fondului forestier naţional fără respectarea dispoziţiilor, cea cu limita de 5% pe care Asimionesei a ignorat-o.
Cu alte cuvinte, Asimionesei ar putea fi obligat să demoleze domeniul imobiliar de sute de mii de euro pe care l-a ridicat ilegal în Bucium.

Răspunsul lui Claudiu Asimionesei: „Am respectat indicatorii”

Acum 10 luni, REPORTER DE IAȘI a mai scris despre această speță. Atunci, Claudiu Asimionesei, fiul, a bagatelizat atât lipsa autorizațiilor de construire cât și depășirea suprafeței permisă la defrișare.

„Casa de care faceți vorbire a fost construită respectând toți indicatorii impuși prin Planul urbanistic zonal aprobat de Primăria municiului Iași. Procedura de intrare în legalitate este cât se poate de firească și respectă normele de drept în vigoare care trebuie aplicate nediscriminatoriu oricărui cetățean din România. După cum știți, în municipiul Iași eliberarea unei autorizații de construire, cu atât mai mult a unei autorizații de intrare în legalitate, este un procedeu destul de greoi, cu o durată de timp destul de mare. Am urmat toți pașii impuși de instituțiile abilitate pentru rezolvarea situației și așteptăm soluția autorităților”, a spus, atunci, Asimionesei. Însă, n-a mai rezolvat nimic.

Pe a doua parcelă se văd trunchiurile rămase în urma defrișărilor. Pădurea a fost rărită. În afara proprietății lui Asimionesei, densitatea arborilor este mult mai mare

Șeful Poliției Locale, invitat mereu în studioul BZI

După apariția articolului de anul trecut, lucrători ai Poliției Locale au fost la respectiva adresă, însă, au spus surse din interior, nu au aplicat nicio sancțiune.

În ultima perioadă, conducerea Poliției Locale a aplicat aceeași tactică cu cea a Primăriei: a refuzat dialogul cu REPORTER DE IAȘI. Contactat telefonic ieri, Liviu Zanfirescu, directorul Poliției Locale, nu a răspuns apelurilor REPORTER DE IAȘI. Zanfirescu este invitat periodic în studioul BZI, fiind unul dintre „răsfățații” publicației controlate de familia Asimionesei.
La Silvic, tăcere. Daniel Opariuc, șeful Ocolului Silvic Ciurea, pe raza căruia se află pădurea și imobilele lui Asimionesei, a spus că defrișarea nu e treaba lui. „Încercați la Garda Forestieră Iași”. Operatorul de la Garda Forestieră Iași a afirmat că structura este una județeană, fără competențe în a oferi relații presei, singura în măsură fiind structura superioară din Suceava. Mihai Gășpărel, inspector șef la Garda Forestieră Suceava, a cerut un răgaz pentru a documenta cazul. „Le voi cere colegilor de la Iași să-mi prezinte situația”, a declarat el.

Google Earth arată că vilele lui Asimionesei sunt construite în mijlocul pădurii, unde copacii au fost tăiați

Au mai luat 2.860 mp de pădure: și aici au construit ilegal
Parcela 2: lipit de cei 1.230 mp, familia Asimionesei, prin firma lor Global Impex Distribution, mai deține, din 2018, încă 2.862 mp de pădure.

În 2019, firma a demarat procedurile pentru întocmirea planului urbanistic zonal (PUZ) pentru introducerea terenului în intravilan. Scopul final era „construire locuințe și funcțiuni complementare”.

Și aici au fost realizate lucrări fără a fi fost autorizate: gard, construcția unui garaj, terasări. Nici în acest caz nu există aviz pentru scoaterea terenului din fondul forestier. Iar garajul a fost ridicat în condițiile în care terenul este în extravilan, deci ilegal.

Liviu Zanfirescu, șeful Poliției Locale este văzut frecvent în studioul BZI. În ultimii 7 ani, Controlul Urbanism de la Poliția Locală n-a deranjat afacerile familiei Asimionesei

Distrugerea fondului silvic este infracțiune
În concluzie, coroborând Legea privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și Codul Silvic, imobilele de pe cele două parcele ale familiei Asimionesei ar trebui demolate.

În plus, Ghiocel și Claudiu Asimionesei ar putea fi făcuți responsabili de reducerea suprafeței fondului forestier fără respectarea legii și de „tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieți sau lăstari din fondul forestier național, indiferent de forma de proprietate”. Ambele sunt infracțiuni.

Iar funcționarilor din Primărie, Poliția Locală și Silvic li s-ar putea imputa sprijinul acordat familiei pentru a menține situația de nelegalitate.

 

Article image
Patronul Global Impex, firma care editează publicația Bună Ziua Iași, stă de 10 ani într-o vilă construită fără autorizație. În curba dinainte de releu, proprietatea familiei Asimionesei este formată dintr-un corp de 300 mp, o altă anexă de 100 mp și două garaje. Toți proprietarii din zonă, circa 20 de familii, au tăiat pădurea pentru a-și construi casele. Claudiu Asimionesei a cerut acum 4 luni Primăriei să-i aprobe defriș...
Autor cristi tanasa Anchete 19 Martie 2021


Citeste si...
Nota
(1 Vote)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: