Curioși sa vadă cine e mai rezistent la băutură, trei tineri au consumat mult alcool, acasă la unul dintre ei. La final, cel mai mare și-a pierdut cunoștința. Iar amicii l-au scos în drum și l-au abandonat, pe jumătate dezbrăcat, într-un șanț.
Au crezut că așa e mai bine, decât să afle părinții lor că s-au îmbătat. Victima a murit de frig, iar prietenii de pahar sunt cercetați pentru ucidere din culpă.
Tânărul de 24 de ani nu obișnuia să consume alcool. Când s-a pus pe băut cu tovarășii săi, de 19 și respectiv 21 de ani, n-a rezistat prea mult. Ceilalți doi nu l-au lăsat să își revină și nici nu i-au anunțat familia. L-au târât în drum și l-au lăsat într-un șanț. Un echipaj de poliție l-a găsit pe băiat și a sunat la Ambulanță.
Dr. Dan Ungureanu, Ambulanța Vaslui: „Un bărbat de 24 de ani, găsit inconștient în loc public. Solicitarea a fost făcută de un echipaj de poliție. La locul intervenției, echipajul a găsit victima fară semne vitale și cu semnele morții deja instalate”.
La autopsie, legiștii au constatat că tânărul a murit înghețat.
În acest caz a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă. Cei doi tineri, de 19 și 21 de ani, sunt cercetați sub control judiciar.
Sursa: Știrile Pro TV