Liceul Tehnologic de Mecatronică și Automatizări Iași este câștigătorul acestui premiu la categoria școli VET, cu proiectul E-Classes (Flip your classes through multimedia enriched apprenticeship simulations and develop e-skills for VET teachers and students to enhance youth employability – Ref. 2017-1-RO01-KA202-037344). Liceul a fost reprezentat la Bruxelles de dna profesor consilier școlar Daniela Robotă, coordonator al acestui proiect. Alte 2 instituții educaționale din România au fost premiate pentru categoriile educație timpurie și educație școlară secundară.
La eveniment a participat și doamna Mariya Gabriel, Comisarul European pentru Inovație, Cercetare, Cultură, Educație și Tineret, care a subliniat în discursul său importanța implicării profesorilor în proiecte menite să dezvolte viitorul copiilor tinerilor din Europa. De asemenea, doamna comisar a apreciat munca și modestia profesorilor care, cu dedicație și entuziasm, au povestit despre proiectele implementate în cadrul unor discuții Panel.
Agenda evenimentului a inclus workshopuri pentru cele 3 teme centrale ale ediției – creativitate, sustenabilitate și incluziune precum și vizite tematice la Muzeul de Istorie Europeană și la Parlamentarium, prilej cu care participanții au aflat lucruri inedite despre istoria Europei și detalii despre funcționarea Parlamentului European.
Evenimentul European va fi multiplicat la nivel național în cadrul conferinței anuale a Agenției Naționale din România care va avea loc în luna decembrie 2022.