fbpx
 
Liderul suprem al Iranului, trădat de propria soră: Acest „califat despotic” nu a adus decât suferinţă

Liderul suprem al Iranului, trădat de propria soră: Acest „califat despotic” nu a adus decât suferinţă


O soră a liderului suprem iranian Ali Khamenei a vorbit împotriva represiunii sângeroase a manifestaţiilor la nivel naţional şi a subliniat că acest „califat despotic” al fratelui său nu a adus decât suferinţă.

Scrisoarea publicată de fiul femeii, care se află în exil, apare la o zi după ce fostul preşedinte al ţării, Mohammad Khatami, a emis o declaraţie rară în care-şi exprimă sprijinul în favoarea protestelor din ţară, scrie news.ro.

În scrisoarea sa, Badri Hosseini Khamenei, care locuieşte în Iran, le-a cerut Gardienilor Revoluţiei şi „mercenarilor” din ţară să-şi depună armele cât mai curând posibil şi „să se alăture oamenilor”. Ea a spus că s-ar alătura mitingurilor dacă nu ar fi vorba de sănătatea ei precară.

„Cred că este oportun să declar acum că mă opun acţiunilor fratelui meu şi îmi exprim simpatia tuturor mamelor care deplâng crimele din Republica Islamică”, a scris sora liderului iranian în scrisoarea distribuită pe contul de Twitter al fiului ei, Mahmoud Moradkhani, şi datată decembrie 2022.

Badri Hosseini Khamenei provine dintr-o parte a familiei care a avut o relaţie dificilă cu regimul iranian din prezent. Soţul ei, Ali Tehrani, a trăit ani de zile în exil în Irak şi a criticat în mod regulat Republica Islamică în emisiunile radio. La întoarcerea sa în 1995, Tehrani a petrecut 10 ani în închisoare. El a murit în octombrie, anul acesta.

„Crimele acestui sistem, suprimarea oricărei voci disidente, întemniţarea celor mai educaţi şi mai grijulii tineri de acest pământ, cele mai severe pedepse şi execuţiile pe scară largă au avut loc de la bun început”, a spus Khamenei în scrisoarea ei.

Ea a sugerat că a decis să vorbească în public după ce fiica sa, Farideh Moradkhani, care locuieşte de asemenea în Teheran, a fost arestată luna trecută. Moradkhani este o opozantă veche a regimului, criticându-l inclusiv într-un mesaj video lansat după ce a fost arestată, în care acuza guvernul că nu este „loial niciunuia dintre principiile sale religioase”.

„A pierde un copil şi a fi departe de copilul tău este o mare tristeţe pentru fiecare mamă”, a scris Khamenei despre fiica ei.

„Multe mame au ţinut doliu în ultimele patru decenii. Cred că este oportun să declar acum că mă opun acţiunilor fratelui meu şi îmi exprim simpatia faţă de toate mamele care deplâng crimele regimului Republicii Islamice, de pe vremea (fostului lider suprem Ruhollah) Khomeini până în epoca actuală a despoticului califat al lui Ali Khamenei”, a subliniat femeia.

„M-au preocupat întotdeauna în principal oamenii, în special femeile din Iran. Cred că regimul Republicii Islamice Khomeini şi Ali Khamenei nu a adus decât suferinţă şi opresiune Iranului şi iranienilor”, a adăugat ea.

Femeia şi-a acuzat fratele că nu a ascultat poporul şi că, în schimb, a urmat sfaturile „mercenarilor şi avarilor”.

Clericii iranieni se confruntă cu cea mai feroce provocare de până acum, după ce moartea în luna septembrie a unei tinere de 22 de ani, Mahsa Amini, a declanşat o revoltă la nivel naţional.

 

Sursa: Știrile PRO TV


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30