fbpx
Print this page
„Prafurile” i-au dat aripi! Tânăr din Suceava, prins drogat la volan după ce a depășit neregulamentar mașina Poliției

„Prafurile” i-au dat aripi! Tânăr din Suceava, prins drogat la volan după ce a depășit neregulamentar mașina Poliției


Un tânăr din Suceava a fost prins drogat la volan, după ce a depășit neregulamentar mașina poliției, într-o zonă unde era interzisă depășirea pe linia continuă.

Potrivit polițiștilor, tânărul avea 21 de ani și era din Câmpulung Moldovenesc. Acesta a fost testat cu etilotestul, rezultând fiind negativ. Ulterior, acesta a fost supus apoi testării cu aparatul DrugTest, care a indicat rezultatul pozitiv la metamfetamină.

Tânărul de 21 de ani a fost condus la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea determinării prezenței în organism a substanței ieșite la testarea pe loc, scrie Monitorul de Suceava.

Polițiștii au deschis dosar penal privind comiterea infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, dar i-au aplicat tânărului și amendă de 870 de lei pentru manevra neregulamentară din trafic. Fiind vorba de depășire neregulamentară, automat amenda este însoțită de măsura suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 60 de zile.

 

Sursa: Adevărul


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Articole similare