fbpx
 
Facebook Facebook

Sute de vase intacte de vin de acum 5.000 de ani au fost descoperite în sudul Egiptului


O misiune arheologică egipteană, germană şi austriacă a descoperit în sudul Egiptului sute de vase de vin închise şi intacte, datând de acum 5.000 de ani, a anunţat duminică Ministerul Turismului şi Antichităţilor de la Cairo, citat de agenţia EFE.

„Vasele descoperite sunt de dimensiuni mari şi se află într-o stare bună de conservare. Iar rămăşiţele de vin găsite în interior au o vechime de aproximativ 5.000 de ani", a declarat Mustafa Waziri, secretarul general al Consiliului Suprem al Antichităţilor, într-un comunicat.

Misiunea a găsit vasele în mormântul reginei Merneith, din Prima Dinastie (2925 î.Hr.), care ar fi putut fi prima femeie faraon din istorie, în zona Umm al Qaab din oraşul Abydos, situat în provincia Sohag.

De asemenea, au fost găsite obiecte de mobilier funerar care ar putea oferi mai multe detalii despre istoria acestei regine, a declarat Dietrich Rau, directorul Institutului Arheologic German din Cairo, în comunicat.
„Lucrările de excavare în mormânt au reuşit, de asemenea, să dezvăluie noi informaţii istorice despre viaţa reginei şi despre perioada domniei sale, iar studiul inscripţiilor de pe una dintre tăbliţele găsite în interiorul mormântului a arătat că regina deţinea o funcţie importantă, ea fiind responsabilă de birourile guvernului central", a mai spus el.
În comunicat, şefa misiunii arheologice, Christiana Kohler, a indicat că studiile efectuate arată că mormântul reginei Merneith ar putea fi singurul al unei femei din Prima Dinastie din necropola Abydos.

„Alături de mormântul ei există, de asemenea, un grup de 41 de morminte pentru curtenii şi servitorii ei, ceea ce indică faptul că aceste morminte au fost construite în perioade de timp diferite", a specificat aceasta.
Deşi băutura populară în Egiptul Antic era berea, vinul era rezervat straturilor sociale înalte, între care faraoni, preoţi şi nobili. 

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30