fbpx
 
Facebook / Ministerul Educației Facebook / Ministerul Educației

Elevii români au obținut o medalie de aur și trei de argint la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori


România a obţinut o medalie de aur şi trei de argint la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori.

„O medalie de aur şi trei de argint pentru echipa reprezentativă a României la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori'', a anunţat Ministerul Educaţiei, pe Facebook.
În perioada 25 - 28 noiembrie, Macedonia de Nord, cu sprijinul României, prin Ministerul Educaţiei şi Societatea pentru Excelenţă şi Performanţă în Informatică, a organizat a XVI-a ediţie a Olimpiadei Balcanice de Informatică pentru Juniori (JBOI), cea mai veche competiţie internaţională de informatică pentru această categorie de vârstă.
Competiţia s-a desfăşurat în format online.
Echipa reprezentativă a României a fost găzduită la Craiova, probele desfăşurându-se la Colegiul Naţional "Fraţii Buzeşti".
Medalia de aur a fost obţinută de Matei Neacşu de la Liceul Teoretic Internaţional de Informatică Bucureşti, iar argintul i-a revenit lui Luca Valentin Mureşan - Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" Satu Mare, Andrei Paul Iorgulescu - Colegiul Naţional de Informatică "Tudor Vianu" Bucureşti şi lui Roland Petrean, Colegiul Naţional "Silvania" din Zalău.
Echipa a fost coordonată de reprezentanţii Societăţii pentru Excelenţă şi Performanţă în Informatică, care a asigurat selecţia şi pregătirea lotului: prof. Marius Nicoli - Colegiul Naţional "Fraţii Buzeşti" Craiova, director general SEPI, şi student Liviu Silion, Universitatea "Babeş Bolyai" Cluj-Napoca, membru SEPI.
„Felicitări elevilor şi profesorilor! Recunoştinţă celor ce susţin performanţa în educaţie!'', a transmis ministerul.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Februarie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29