fbpx
 

Milionarul Mititelu își instigă copiii împotriva propriei lor mame


Fiul i-a cerut mamei cel puțin 1.000 de euro/lună pensie alimentară, iar fiica a părăsit-o pentru tată. Doi ani de judecată pentru un proces inedit. Aflaţi la mijloc după un divorţ cu scandal al părinţilor, fata şi băiatul lichidatorului Corneliu Mititelu şi-au dat în judecată mama pentru a obţine mărirea pensiei de întreţinere. În timpul procesului femeia a respins solicitările, dar înainte de sentinţă copiii şi-au retras acţiunea. 

 

În urma divorţului dintre lichidatorul ieşean Corneliu Mititelu şi Lenuţa Boicu, fiica acestora, Maria Bianca, a ales să rămână împreună cu tatăl, în timp ce fiul, Codrin Mititelu, a rămas cu mama. După câteva luni, pe 15 mai 2014, băiatul s-a mutat şi el la tatăl său, devenind apoi student la Universitatea „Al.I. Cuza“. Ulterior acestor evenimente, cei doi copii şi-au purtat mama prin instanţă, după care au renunţat la proces.

Băiatul voia minimum 1.000 de euro pe lună

La câteva luni după ce s-a mutat la tatăl său, băiatul şi-a dat în judecată mama, pe motiv că „de la data la care a părăsit domiciliul mamei sale, aceasta nu i-a acordat niciun ajutor de ordin material şi moral şi nu a contribuit la cheltuielile legate de educaţia si învăţătura sa, deşi este student“, se arăta în plângerea depusă în instanţă.

Pe 21 decembrie 2015, sora lui Codrin, Maria Bianca, a solicitat şi ea în instanţă majorarea cuantumului pensiei de întreţinere datorată pentru creşterea şi educarea sa, în cotă procentuală din veniturile realizate, dar nu mai puţin de 1.000 de euro lunar.

În motivarea cererii, Maria Bianca a arătat că după divorţul părinţilor a locuit cu tatăl său, Lenuţa Boicu obligându-se să contribuie la cheltuielile de creştere, educare şi învăţătură, pregătire profesională ale fiicei sale cu suma de 100 lei lunar. Elevă atunci în clasa a VI-a la Liceul „Dimitrie Cantemir“, Maria Bianca a susţinut că are nevoie de mai mulţi bani, având în vedere condiţiile de pregătire, precum şi complexitatea programei care necesită meditaţii şi activităţi extracuriculare.

 

Codrin şi Bianca Mititelu au recurs la un gest extrem

 

Joaca de-a procesul

Pe 1 martie 2016, Lenuţa Boicu a cerut respingerea acţiunilor pe motiv că fiul ei are venituri de cel puţin 2.000 lei lunar şi a susţinut că nu se justifică stabilirea unei pensii de întreţinere.

În ceea ce o priveşte pe Maria Bianca, mama acesteia a arătat în instanţă că a contribuit material şi moral la dezvoltarea fiicei sale.

După aproape doi ani de judecată, cei doi copii au renunţat la procesul intentat mamei lor. Mai întâi Codrin Mititelu a cerut renunţarea la judecata cu mama sa, pe 7 septembrie 2017, pentru ca în luna decembrie a aceluiaşi an să renunţe la proces şi Maria Bianca.

Luptă pentru numele firmei

După divorţ, din 2014, foştii soţi Mititelu s-au luptat timp de câţiva ani în instanţă pentru marca lichidatorului judiciar Management Reorganizare Lichidare (MRL) SPRL. În urma separării, Lenuţa Boicu a decis să înregistreze la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) marca firmei în cadrul căreia a muncit alături de fostul soţ. Atunci, Corneliu Mititelu a depus o acţiune la Tribunalul Bucureşti, solicitând ca marca Management Reorganizare Lichidare (MRL) SPRL să nu-i fie acordată fostei neveste.

„Am cerut anularea mărcii înregistrate de Lenuţa Boicu, înregistrată cu rea-credinţă. În această firmă am fost asociat cu fosta soţie, ambii fiind practicieni în insolvenţă. Firma exista în momentul în care fosta mea soţie a intrat în societate ca acţionar minoritar. Ulterior, relaţiile dintre noi s-au înrăutăţit, iar ea a angajat o companie care să înregistreze marca. Asta în ciuda faptului că ea a cesionat părţile sociale către mine şi a faptului că a dat o declaraţie din care rezultă că a primit banii şi că renunţă la orice drept ce decurge din calitatea de asociat“, a precizat în acţiune Corneliu Mititelu.

În replică, Lenuţa a susţinut că înregistrarea la OSIM a fost făcută înainte de divorţ. În primă instanţă, ea a avut câştig de cauză, la Tribunalul Bucureşti. Mititelu s-a adresat Curţii de Apel Bucureşti, care i-a dat dreptate şi a schimbat sentinţa. Fosta soţie a făcut apel la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care, prin hotărâre definitivă, a păstrat decizia Curţi ide Apel, astfel că, din 2017, Mititelu a rămas cu numele firmei.

 

Corneliu Mititelu, cel mai bogat lichidator din Iaşi, merge frecvent în vacanţe exotice

 

Lider pe piaţa de profil

De peste15 ani, Management Reorganizare Lichidare se ocupă cu lichidarea sau administrarea judiciară a mai multor societăţi din Iaşi şi nu numai. Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul lichidatorului, acesta s-a ocupat de companii precum Avicola, CET Iaşi, Turism Moldova, Hala Centrală sau Uvertura City Mall Botoşani.

Conform unui mesaj postat pe site-ul companiei, „Management Reorganizare Lichidare Iasi SPRL  este lider pe piaţa de profil, fiind cea mai mare societate din ţară cu cel mai mare număr de practicieni în insolvenţă şi colaboratori (…) În acest moment, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L. ocupă prima poziţie ca şi arie de acoperire, fiind prezentă la nivel naţional prin sediul central din Iaşi, filialele şi sediile procesuale alese MRL din principalele oraşe ale ţării.”

Accidentul fiului

În septembrie 2015, Codrin Mititelu a fost implicat într-un accident de circulaţie. Presa locală a scris că  a lovit grav un pieton care traversa neregulamentar strada, lângă Iulius Mall. Mititelu Junior avea permis de o lună de zile. Victima avea aproximativ 30 de ani, era băut, şi ieşise de după un tir parcat pe partea dreaptă a drumului. Ajuns la spital, a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral cu pierdere de cunoştinţă, fractură de mandibulă, fracturi costale şi o fractura deschisă la nivelul antebraţului stâng.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: