Două echipe în concurs
Aceasta nu a fost singura echipă a TUIASI prezentă în finală, instituția de învățământ superior tehnic din Iași fiind una dintre puținele unități de învățământ din țară care au avut două echipe din cele peste 100 înscrise în competiție ce și-au prezentat proiectul în ultima etapă a competiției. Cea de-a doua echipă a purtat numele GOSMART și a fost formată din doi studenți ai Facultății de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată, Mădălina Aftanasă și Ilie Bîzu, dar și Rareș Ravariu, de la Academia de Studii Economice din București.
Concurență dură
Au fost peste 100 de companii, create de elevi și studenți în spirit antreprenorial, care s-au înscris la incubatorul educațional de afaceri JA BizzFactory™. Dintre acestea doar 31 de echipe, printre care și cele două de la TUIASI, au fost selectate pentru a participa la incubator și au ajuns să își prezinte proiectele în fața juriului format din antreprenori cu experiență, membri ai Consiliului Director al JA România, finanțatori ai procesului educațional, specialiști în domeniul tehnologiei și al publicului general.
Competiție europeană
Rezultatele competiției au fost anunțate în cadrul galei aniversare „Junior Achievement - INVESTEȘTE ÎN EDUCAȚIE!®”, un eveniment organizat de Junior Achievement cu ocazia celebrării a 25 de ani de prezenţă a acestui ONG în România.
Competițiile JA sunt cele mai mari competiții europene de antreprenoriat, adresate tinerilor care doresc să dezvolte un concept de business și să îl testeze ulterior pe piață prin lansarea și conducerea unei afaceri pilot sau a unui start-up.
Există în prezent o colaborare între Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi şi JA România, care se derulează ȋn cadrul proiectului Universitatea Antreprenorială.