fbpx
 
BEST Iași revine cu un nou curs de vară

BEST Iași revine cu un nou curs de vară


BEST Iași organizează  în acest an a XIX-a ediție a Cursului Academic de Vară, un eveniment ce are loc la nivel local și se adresează studenților de la universitățile tehnice din Europa. Evenimentul va avea loc în Iași, în perioada 8-19 iulie 2019, iar la acesta vor participa un număr de 27 de studenți internaționali, dintre care unul este de la Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iași.

Timp de 12 zile, cei 27 de participanți vor avea ocazia să dobândească noi cunoștințe cu privire la tema cursului, web design, și să pună în aplicare noțiunile asimilate.

De-a lungul întregului an, BEST organizează diferite activități în care studenții de la universitățile tehnice au șansa de a-și completa domeniile de studiu, de a discuta problemele educaționale, de a învăța și de a face primii pași într-o carieră internațională, de a-și spori experiența internațională, nivelul lor de engleză și de a se distra. La fiecare eveniment BEST participă 20-30 de studenți din domeniul ingineriei și tehnologiei ca tine, care au ceva în comun: doresc să trăiască o experiență unică, diferită de viața școlară de zi cu zi!

Un curs BEST este un eveniment optimizat și trebuie să îndeplinească aceste criterii generale: să ofere noi cunoștințe sau abilități participanților, fiind predate de oameni profesioniști. Cursurile BEST se încadrează mai multe categorii, dintre care: cursuri de tehnologie, cursuri cu privire la abilitățile legate de carieră și cursuri privind ingineria aplicată.

De ce ar trebui să participi la un astfel de curs?

  • Completezi cunoștințele tale în diferite domenii de studiu;
  • Vizitezi companii, uzine industriale și centre de cercetare;
  • Participi la studiile de caz;
  • Urmărești cursuri interesante care acoperă multe domenii tehnologice diferite, economie, marketing și management;
  • Primești credite ECTS la cursuri recunoscute.

Prin  acest proiect urmărim dezvoltarea, atât pe plan profesional, cât și personal a tinerilor implicați (participanți și organizatori), prin promovarea multiculturalității, prin activitățile academice și sociale la care aceștia vor participa.

Ne dorim să dăm continuitate unui eveniment pe care îl organizăm deja de 19 ani, pentru a crește vizibilitatea mediului academic și cultural ieșean la nivel european. Mai mult de atât, dorim ca prin acest proiect să susținem inițiativa comunității de a forma și dezvolta Iașiul ca orașul tinerilor și de a-l promova în rândul studenților  prin valorile sale istorice, culturale și artistice.

Pe lângă partea academică, proiectul dezvoltă și o latură culturală și socială prin promovarea și cunoașterea tradițiilor zonei geografice a Moldovei și a inițiativei orașului Iași de a fi “Capitală Tineretului din România”, dar și prin activități precum City Rally, Seară Românească, Serile Filmului Românesc, seară internațională etc..           

Astfel, prin acest eveniment avem în vedere creșterea vizibilității mediului cultural ieșean prin susţinerea schimbului de experienţă interculturală între studenţi şi dezvoltarea personală a acestora, prin educaţie complementară celei academice, sprijinind astfel ideea de prosperitate a orașului Iași.

Prin intermediul orelor predate, a workshop-urilor și proiectelor realizate în echipă, studenților li se vor transmite informații care acoperă următoarele arii:

  • introducere în web design și web development;
  • înțelegerea de bază a necesității unui site bine structurat;
  • înțelegerea terminologiei specifice acestei arii;
  • instrumente și tehnologii relaționate cu subiectul;
  • folosirea HTML, CSS și PHP.

Cursul „How I met your website” va fi susținut de către profesorii Șef lucrări dr. ing. Daniel Mătăsaru și Conferențiar dr. ing. Radu Florin Damian ai Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași.

Dintre temele cursurilor care au loc la nivel internațional enumerăm: Let’s say the magic words: Evolutio Vita (Turcia), Starworks - Maribor awakens (Slovenia), Every move you make, Every code you break (Polonia), Game of Photons (Finlanda), Don’t WASTE your TIME (Italia).

Te-am făcut curios?

Află mai multe informații despre cursurile de vară pe https://123pleciundevrei.bestis.ro/aplicare/ sau intră pe www.bestis.ro


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: