fbpx
 
Sancțiuni minore date la Liceul Special din Târgu Frumos unde o elevă nevăzătoare de 8 ani și-a pierdut viața după ce a căzut pe scări

Sancțiuni minore date la Liceul Special din Târgu Frumos unde o elevă nevăzătoare de 8 ani și-a pierdut viața după ce a căzut pe scări


S-au stabilit primele sancțiuni după ce o fetiță de 8 ani, nevăzătoare, a murit luna trecută la spital, după ce căzuse pe scări.

S-a întâmplat la Liceul Special „Moldova” din Târgu Frumos. Pedagogul care o avea în grijă s-a ales cu salariul diminuat, iar directoarea unității de învățământ a primit un avertisment.

Fetița de 8 ani, elevă în clasa pregătitoare, a căzut pe scări, de la etajul 2 la etajul 1 al clădirii, și s-a lovit puternic la cap. La câteva ore după ce a fost transportată la spital, fetița a încetat din viață.

Pedagogul care îi avea în grijă pe copii în acea azi a fost sancționat cu reducerea salariului cu 5 la sută, timp de 5 luni, iar directoarea liceului a primit și ea un avertisment, pentru că nu ar fi luat măsuri ca să prevină tragedia.

Inspectoratul Școlar Iași susține că în astfel de situații doar conducerea școlii poate adopta sancțiuni, iar cele stabilite în acest caz sunt mici comparativ cu gravitatea faptei. Reprezentanții Inspectoratului precizează că s-ar putea ajunge și la alte sancțiuni, de natură penală, care pot determina desfacerea contractului de muncă în cazul persoanelor găsite vinovate pentru moartea fetiței de 8 ani.

 

Sursa: Europa FM


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: