Școala groazei: alți 14 elevi de la Liceul German din Arad au ajuns la spital, după reluarea cursurilor întrerupte o săptămână

Școala groazei: alți 14 elevi de la Liceul German din Arad au ajuns la spital, după reluarea cursurilor întrerupte o săptămână

Un număr de 14 copii de la Liceul German „Adam Muller Guttenbrunn" din Arad au ajuns, luni, la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a spitalului judeţean, cu simptome precum dureri abdominale, dureri de cap sau erupţii cutanate, după ce alţi 40 de elevi au avut de suferit, cu o săptămână înainte, cel mai probabil din cauza unei deratizări realizate într-una dintre clădirile unităţii şcolare.

„Este vorba de 14 copii care au ajuns la UPU, cu vârste între opt şi 18 ani, trei dintre ei, de opt, 17 şi 18 ani fiind internaţi. În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi 11, unii sunt în curs de investigare, iar alţii au plecat deja acasă. Simptomele pe care aceştia le acuză sunt dureri abdominale, dureri de cap şi erupţii cutanate", a declarat, luni, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad, Simina Roz.

În seara zilei de luni, 13 ianuarie, 40 de copii de la Liceul German s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului judeţean cu prurit şi edeme la nivelul feţei şi ochilor, greaţă şi vărsături, probleme cauzate, potrivit autorităţilor, după ce într-una dintre clădirile unităţii şcolare s-a făcut o deratizare.

„În urma primelor verificări s-a stabilit o legătură directă între starea elevilor si dezinsecţia/dezinfecţia efectuată în incinta liceului, la data de 10 ianuarie 2020, de către o societate comercială cu sediul în Deva, judeţul Hunedoara", preciza, marţi, IPJ Arad.

De asemenea, la faţa locului s-a deplasat, săptămâna trecută. şi o echipă de cercetare din cadrul Serviciului Criminalistic Arad, care a prelevat probe pentru a fi analizate toxicologic.

MS a dispus un control mixt de urgenţă la unitatea şcolară.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Media


Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Februarie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29  

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top