fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Mecanicul Școlii „Titu Maiorescu” din Iași, depistat pozitiv: pregătirea elevilor pentru evaluarea națională se va face online

Mecanicul Școlii „Titu Maiorescu” din Iași, depistat pozitiv: pregătirea elevilor pentru evaluarea națională se va face online


Elevii de la Şcoala „Titu Maiorescu" din Iaşi vor urma online cursurile de pregătire pentru evaluarea naţională, după ce în cadrul unităţii de învăţământ a fost confirmat un caz de infectare cu COVID-19.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, Luciana Antoci, a declarat pentru Agerpres că soţia administratorului Şcolii "Titu Maiorescu" a fost confirmată pozitiv la COVID-19, motiv pentru care soţul acesteia şi contacţii lor au fost testaţi.

„În urma testării s-a constatat că mecanicul şcolii este pozitiv. Deşi nu a avut contact cu personalul didactic, s-a decis testarea întregului personal şi efectuarea online a cursurilor de pregătire pentru evaluarea naţională", a precizat Luciana Antoci.

Potrivit sursei citate, până la această oră, Şcoala "Titu Maiorescu" din Iaşi este singura unitate şcolară din judeţ care îşi desfăşoară programul de pregătire online.

Preşedintele filialei ieşene a Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP), Laviniu Lăcustă, a declarat că este nemulţumit de faptul că elevii din anii terminali şi profesorii acestora pot fi expuşi la infectarea cu COVID-19 prin participarea la aceste cursuri de pregătire şi la examenele naţionale.

„Am recomandat şi solicitat ca atât profesorii, cât şi elevii să nu participe fizic la cursurile de pregătire până la clarificarea întregului context epidemiologic. Ne întrebăm însă, dacă sindicatul nostru nu ar fi avut contractul pentru testele COVID-19, care ar fi putut fi consecinţa prezenţei la şcoală a cel puţin unei persoane infectate. USLIP Iaşi îşi reafirmă punctul de vedere că, indiferent de măsurile pe care le-am lua, nu poate fi ignorat pericolul care poate veni din exteriorul unităţilor şcolare. Solicităm Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi Guvernului României să nu arunce elevii, profesorii şi familiile lor într-o aventură care poate avea asupra acestora consecinţe foarte grave", a spus Laviniu Lăcustă.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30