fbpx
 

Items filtered by date: Luni, 27 Noiembrie 2023

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, luni, ministrului Justiţiei, Alina Gorghiu, cererile de urmărire penală a foştilor miniştri ai Sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Publicat in Presedintie
Un tribunal rus l-a inculpat luni în contumacie pe Andy Stone, purtătorul de cuvânt al Meta, gigantul american de reţele sociale, şi a ordonat plasarea lui în detenţie, acuzându-l de "promovare de activităţi teroriste", în timp ce compania este clasată drept "extremistă" în Rusia, informează AFP.

Publicat in Eveniment
Fostul ministru al Sănătăţii Ioana Mihăilă a anunţat luni că a demisionat din funcţia de membru al Biroului Naţional REPER.

Publicat in Parlament
Finalul anului 2023 vine cu vești bune pentru piața rezidențială din Iași: Prime Kapital, dezvoltatorul proiectului mixt Silk District, a efectuat recepția cu autoritățile la terminarea lucrărilor pentru Faza 1 Rezidențial, care constă în clădirile A, B, C și D, precum și pentru corpul de parcare multietajată din Faza 1 Rezidențial, iar procesul-verbal cu autoritățile a fost semnat.

Publicat in Imobiliare
Isteria vaccinurilor anti-Covid reîncepe odată cu rezultatele anchetei DNA, în care sunt acuzați doar politicieni din opoziție. AUR preia ostilitățile și îi etichetează drept criminali pe cei nominalizați de procurori.

Publicat in Justitie
Senatorul Marius Bodea solicită de urgență implementarea soluțiilor deja prezentate de acesta în ultimii ani privind fluidizarea circulației în Bucium, înainte să înceapă lucrările la pasajul Socola și la șoseaua Bucium. În opinia sa, fără mai multe investiții prealabile importante în infrastructura rutieră a acestei zone, odată începute lucrările anunțate și ținând cont de propunerile absolut insuficiente prezentate recent de Primărie, toți locuitorii din acest important cartier al Iașului vor rămâne, pur și simplu, sinistrați.

Publicat in Politica Locala
Începând cu ora 09:00, DN 24A, km 32+000 - 96+000 (Murgeni – Huși), județul Vaslui, a fost redeschis traficului. Circulația pe acest sector a fost închisă începând de ieri, din cauza viscolului puternic și a vizibilității scăzute. Pentru deblocarea drumului, Secția Drumuri Naționale Bârlad a intervenit cu două autofreze, două autobasculante dotate cu lamă și antiderapant și un utilaj multifuncțional de tip Unimog.

Publicat in Moldova
Un fost agent de pază de la Spitalul judeţean Buzău şi un asistent medical de la aceeaşi unitate spitalicească sunt cercetaţi pentru trafic de influenţă şi fals material în înscrisuri oficiale după ce au intermediat şi eliberat în fals adeverinţe medicale pentru persoane care nu sufereau de afecţiunile menţionate în documente.

Publicat in Justitie
O elevă de clasa a IV-a de la o școală din Piatra Neamț a fost rănită în clasă de un geam defect pe care vântul l-a smuls și i l-a aruncat în cap. Copila a fost transportată la spital, cu o tăietură profundă pe frunte.

Publicat in Moldova
Scene desprinse parcă dintr-un film thriller s-au derulat în Polonia. O tânără din Cehia a fost surprinsă să furase două cutii de lapte praf dintr-un supermarket și a fugit apoi în mașina cu care venise. Paznicul a sărit pe capota ei.

Publicat in Panorama
Pagina 2 din 4