fbpx
 

Items filtered by date: Joi, 14 Decembrie 2023

Doar 17 trasee din 29 sunt funcționale în Zona Metropolitană, pentru că nu sunt autobuze și nici șoferi

Subvențiile pe care trebuie să le suporte comunele sunt de 1,1 milioane de euro în 2023

Paradoxul: rețeaua a fost la un pas să se închidă deși majoritatea primarilor sunt PNL, Iașul e PNL, CJ e PNL, Asociația e condusă tot de PNL. Și totuși nu se înțeleg


Publicat in Anchete
Fostul manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati'' din Botoşani, Doina Caba, dar şi directorul de îngrijiri al aceluiaşi spital, Coca Stela Crîşmaru, au fost arestaţi preventiv în scandalul de corupţie care afectează cea mai mare unitate spitalicească din judeţul Botoşani.

Publicat in Justitie
Liderii statelor Uniunii Europene, reuniţi joi la Bruxelles, au decis să deschidă negocierile de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, după ce în luna noiembrie Comisia Europeană făcuse o recomandare în acest sens, transmit AFP şi Reuters.

Publicat in Eveniment
Tribunalul penal din Paris a condamnat-o, joi, pe actriţa Isabelle Adjani la o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare şi la o amendă de 250.000 de euro, la două luni după un proces pentru fraudă fiscală desfăşurat în absenţa sa.

Publicat in Panorama
Un deținut din Vâlcea a dat statul român în judecată și cere daune în valoare de 50.000 de lei, susțînând că a fost victima unor abuzuri.

Publicat in Justitie
Preşedintele rus Vladimir Putin a părut să rămână fără cuvinte pentru scurt timp, joi, atunci când şi-a văzut o versiune de-a sa generată de inteligenţa artificială, relatează Reuters.

Publicat in Panorama
Tribunalul Bucureşti a emis un mandat de arestare preventivă pe numele unei femei de 43 de ani, care a încercat pe 25 octombrie să se sinucidă aruncându-se de la etajul cinci al unui bloc de pe Bulevardul Unirii din Bucureşti, însă a ucis în cădere o altă femeie în vârstă de 59 de ani, care se afla pe trotuar.

Publicat in Justitie
Şase bărbaţi din judeţul Galaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore sub acuzaţia de loviri şi alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, după ce s-au bătut într-un bar din comuna Jorăşti, bătaie în urma căreia un tânăr de 21 de ani a ajuns la spital, informează joi IPJ Galaţi.

Publicat in Moldova
Membrii Parlamentului European au fost avertizaţi joi să nu consume din apa îmbuteliată care le este oferită în sediul de la Strasbourg, după ce mai multe persoane s-au îmbolnăvit acolo posibil din cauza apei contaminate, relatează Politico.eu.

Publicat in Eveniment
Grupul IULIUS accelerează politicile ESG implementate cu scopul de a crea proiecte sustenabile, utile comunității și care stimulează dezvoltarea orașelor. Reperele anului 2022, care reflectă efortul companiei în această direcție, potrivit Raportului de sustenabilitate pe 2022, publicat recent, sunt:
scăderea cu 8% a emisiilor de gaze cu efect de seră
scăderea consumului total de energie cu 13%
reducerea cu 34% a deșeurilor eliminate prin depozitare
*cifre valabile în raport cu 2019

Publicat in Companii
Pagina 1 din 3