Liga Studenților (LS IAȘI) solicită conducerii Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) să elimine probele orale online la susținerea examenelor de licență și de disertație, să amâne plata taxelor de școlarizare, în contextul generat de măsurile din timpul stării de urgență, se arată într-un comunicat transmis de LS. Solicitarea vine după ce conducerea instituției a luat o serie de măsuri care i-au nemulțimit pe studenţi, scrie HotNews.

Liga Studenților (LS IAȘI) atrage atenția că în căminele de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași există un pericol epidemiologic iminent, pentru că la solicitarea conducerii studenții rămași în cămine au fost mutați în camere de mai multe persoane, deși unii se aflau în auto-izolare. În plus, în camerele de cămin în care au fost mutați este frig, apa caldă nu este furnizată permanent, iar o parte dintre studenți au început să dezvolte simptome ușoare, asociate Covid-19.

Liga Studenţilor reclamă că alegerile se fac fără dezbateri prealabile pentru rectorul Universităţii Cuza din Iaşi şi cer demisia preşedintelui Biroului Electoral Central al Universităţii, care are „legături multiple” cu Tudorel Toader.

Rectorul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza", Tudorel Toader, fost ministru al Justiţiei, este acuzat de către Liga Studenţilor Iaşi că ar fi organizat în secret întâlnirea Consorţiului Universitaria, desfăşurată în perioada 21 - 23 iunie la Iaşi. Cu toate că în anii trecuţi aceste reuniuni erau anunţate public şi se bucurau de transparenţă, de data asta tinerii nu au avut posibilitatea să participe la discuţii iar în organizare s-a făcut apel chiar la poliţie, se arată într-un comunicat publicat pe edupedu.ro.

Liga Studenţilor (LS IAŞI) condamnă "practicile de inspiraţie totalitară" ale lui Tudorel Toader, rector al Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi (UAIC), "care a făcut apel la Poliţie şi la serviciul de pază al instituţiei pentru a alunga studenţii şi persoanele care au protestat miercuri în faţa universităţii, precum şi pentru a bloca accesul în sala Senatului a doi studenţi senatori", se arată într-un comunicat remis de organizaţie.

Conducerea Universitatii „Alexandru Ioan Cuza" din Iasi a transmis, miercuri la amiază, că se delimitează de protestul organizat de Liga Studenților din Iași pe treptele instituției.

Liga Studenţilor din Iaşi anunţă iniţierea unor proteste faţă de rectorul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, Tudorel Toader, motivând că rămânerea acestuia în funcţie aduce grave prejudicii de imagine comunităţii academice ieşene.

Studenții Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași au analizat cele mai importante modificări pregătite și promovate de coaliția aflată la guvernare, PSD-ALDE, în materie de educație și cercetare. Potrivit unui comunicat, aceștia susțin că prin modificările aduse Legii Educației, partidele aflate la putere ar ”distruge în mod organizat sistemul de educație”.

Peste 10.000 de ieşenii au venit în acest weekend la Aeroportul Iaşi pentru a urmări un spectacol plin de adrenalină – viteza, motoarele, îndrăzneala şi talentul au fost ingredientele celei de-a IX-a ediţii a „Expo&Burn 2k17”. Show-ul, organizat de Liga Studenţilor de la Mecanică, s-a desfăşurat pe vechea pistă de la Aeroportul Internaţional Iaşi, partener în cadul acestui eveniment.

 


Prima zi „Expo&Burn 2k17", organizat de Liga Studenţilor de la Mecanica pe vechea pistă a Aeroportului Iași, a fost despre demonstraţii de drift, probe de îndemânare şi o expoziţie de maşini.

 


Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top