fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS

Polițiștii au întocmit dosar penal pe numele unui profesor de la o şcoală din municipiul Hunedoara, după ce un elev de 16 ani i-a sesizat chiar în timpul unei activităţi de prevenire a violenţei în şcoli, potrivit News.ro.

Declaraţie surprinzătoare a ministrului Sănătăţii Sorina Pintea: „Cred că suntem un popor de infractori”. Declaraţia a fost făcută la o dezbatere despre şpaga pe care o dau pacienţii în spitalele de stat.

REPORTER DE IAȘI a fost singura publicație care a tras de mai multe ori alarma referitor la situația de la Poli. Președintele de la Poli vrea să afle autorii textului în care s-a susținut că a agățat online o fată pentru sex în grup. Unul dintre fondatorii aplicației spune că va furniza anchetatorilor numărul de telefon utilizat la momentul la care a fost creat contul. Chiar dacă a fost o cartelă, se poate afla când, de câte ori, numerele apelate și de unde a fost utilizată. 

Președintele executiv al Politehnicii Iași, Adrian Ambrosie, susține că toată povestea legată de așa-zisa întâlnire amoroasă cu o studentă de la UMF, poveste publicată de un site de sport din București în toiul scandalului de la club, este o invenție făcută cu scopul de a-i strica imaginea. Dacă se va demonstra că este o înscenare, avocatul Ionel Nechita consideră că sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni. Unul dintre acționarii de la Floca - platforma online de „agățat” unde s-ar fi înscris Ambrosie - admite că oricine poate face cont oricui pe aplicație, dar spune că va oferi toate informațiile necesare organelor de cercetare penală pentru a se afla cine a creat contul.

Câţiva tineri băuţi sunt bănuiţi de aceste fapte, dar deocamdată nimeni nu a fost reţinut. Oamenii legii au deschis un dosar de cercetare penală in rem pentru distrugere.

Postul de poliţie al comunei Tămăşeni a fost bombardat cu pietre, iar maşina şefului de post a fost incendiată chiar în fata unităţii. Primii care au dat alarma au fost localnicii. De vină pentru cele întâmplate ar fi tinerii care stau până târziu afară şi consumă băuturi alcoolice.

Astfel ameninţă soţia unui angajat de la Apavital, mort în octombrie 2013 într-un accident de muncă. Femeia este revoltată de durata anchetei procurorilor. Reuşeşte cu greu să-şi îngrijească fata şi băiatul, iar fostul angajator al soţului a refuzat să o ajute. O maşină a căzut peste Ilie Onuţu în timp ce săpa într-o groapă de pe Bd. Tudor Vladimirescu. Unul dintre „cancerele” justiţiei din România: expertizele din dosarele de malpraxis şi de ucidere din culpă.

Au trecut mai bine de trei ani şi jumătate de când Ilie Onuţu, care avea 44 de ani, a decedat în timp ce săpa în carosabilul de pe Bulevardul Tudor Vladimirescu la o intervenţie a Apavital. Moartea l-a surprins aplecat, neştiind ce i se întâmplă: o maşină s-a prăvălit peste dânsul, strivindu-l.

Senatorul Varujan Vosganian va deschide lista ALDE Iaşi pentru Camera Deputaţilor, a decis Biroul Executiv Judeţean al filialei, Vosganian fiind în Parlament din 1990, fie senator, fie deputat, din partea minorităților sau a CDR, Alianța DA, PNL, USL și acuzat de DIICOT că a favorizat Interagro ca ministru al economiei.

Vosganian nu a vrut să rişte pierderea mandatului de parlamentar, așa că anul acesta nu mai candidează la Senat, ci la Camera Deputaților, în condiţiile în care pentru a obţine mandatul de senator, filiala ar trebui să obţină în judeţul Iaşi aproximativ 15 la sută din voturi.

Vosganian a făcut parte din CPUN până în 1992, apoi a fost deputat reprezentând Uniunea Armenilor din România, ca deputat. A înființat Partidul pentru Alternativa României, finanțat de Sorin Ovidiu Vântu, formațiune care s-a transformat în Uniunea Forțelor de Dreapta, care s-a aliat cu CDR. În 2003, UFD a fuzionat cu PNL, iar Vosganian a reprezentat această formațiune ca senator în alianțele pe care liberalii le-au format în 2004 (cu PD, condus de Traian Băsescu) și 2012 (USL).

Vosganian a fost acuzat de DIICOT că, în perioada în care a fost ministru al economiei, l-a favorizat, alături de Adriean Videanu, pe omul de afaceri Ioan Niculae să cumpere pentru firma sa, Interagro, gaz ieftin de la Romgaz.

Senatul nu a autorizat cercetarea sa penală, după ce Vosganian s-a declarat nevinovat, a făcut rugăciuni și a primit mir de la senatoarea Ruxandra Jipa. Era 2015, moment în care colegii săi de partid i-au cerut demisia. Vosganian a migrat la ALDE și, după ce din 1996 a deținut mandate de senator, va candida pentru un mandat de deputat.

Anul trecut, ANI a demarat verificarea lui Vosganian. ANI suspectează că există sume de bani, inclusiv un credit mai vechi, pe care Varujan Vosganian nu le-ar fi trecut în declaraţiile de avere.

De asemenea, tot anul trecut, numele lui Vosganian figurează într-un raport al Curții de Conturi, în calitate de ministru al economiei. Astfel, potrivit Curții de Conturi, ministerul condus de Vosganian ar fi efectuat numeroase plăți ilegale unor firme pentru participarea la târguri internaționale.

Vosganian are certificat de revoluționar și a încasat circa 22.000 lei, pe care, în declarația de avere, precizează că i-a donat. A publicat poezie, eseu și proză și este vicepreședintele Uniunii Scriitorilor din România.

(Sursa: digi24.ro)

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top