fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS

Un tânăr de 17 ani, elev la Seminarul din Iași, a murit în urma unui accident bizar petrecut în incinta Mănăstirii Putna din județul Suceava.

 


Primăria Sectorului 4 oferă, în total, 95.000 de lei pentru 15 elevi care au obţinut media 10 la Evaluarea Naţională şi, respectiv, pentru un absolvent de liceu care a avut media 10 la examenul de Bacalaureat, conform unui proiect de hotărâre aprobat, luni, în unanimitate de consilierii locali.

 


Caz incredibil în Vaslui, unde un elev de numai 16 ani, care efectua ore de practică la Grupul Școlar „Ion Mincu”, a ajuns de urgență miercuri la Spitalul Județean de Urgență, după ce s-a lovit cu un cancioc, în urma unei altercații cu un maistru de la unitatea de învățământ, potrivit agerpres.ro.

 


Băiatul premiant în vârstă de 13 ani, din Târgu Jiu, bătut de mamă pentru că nu a vrut să meargă la un concurs şcolar, va ajunge în grija tatălui. Părinţii lui nu locuiesc împreună, iar Protecţia Copilului nu vrea să îl mai lase pe elev lângă mamă. Aşa că tatăl se va muta, pentru o vreme, la Târgu Jiu.

 

Părinții elevului au fost astăzi la Direcția pentru Protecția Copilului, unde tatăl a dat o declarație în scris prin care și-a luat angajamentul că va avea grijă de fiul său, că-i va asigura o educație corectă.

 


Un elev de clasa a XI-a de la Liceul de Informatică „Grigore Moisil" din Iași a creat o aplicație informatică menită să vină în sprijinul polițiștilor pentru a combate infracționalitatea și care încurajează, totodată, implicarea cetățenilor în viața comunității.

 

Aplicația „Ajută Poliția" a fost lansată miercuri dimineața de David Burcovschi, elev de clasa a XI-a de la Liceul de Informatică „Grigore Moisil” din Iași, scrie AGERPRES.

 


Un tânăr din municipiul Botoşani decedat la 13 februarie 1985, despre care se presupune că ar fi fost otrăvit sau iradiat de fosta Securitate a fost astăzi deshumat, cazul fiind anchetat de Parchetul Militar Iaşi în comun cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER).

 


Un elev din judeţul Alba, clasat pe locul al treilea la Olimpiada Naţională de Limba Engleză, va fi obligat să restituie diploma primită, la o săptămână de la anunţarea rezultatelor concursului, după ce oficialii Ministerului Educaţiei Naţionale au stabilit că în cazul elevului nota a fost viciată de o eroare de soft, relatează News.ro.

 

Cazul a fost făcut public pe o reţea de socializare chiar de către mama băiatului, Dorina Borcău, care a povestit că fiul său va fi obligat să restituie diploma primită, la o săptămână de la anunţarea rezultatelor concursului, după ce oficialii Ministerului Educaţiie Naţionale au stabilit că în cazul elevului nota a fost viciată de o eroare de soft.

 


Un elev de 16 ani de la Liceul Tehnoton din Iași a fost bătut crunt cu pumnii și picioarele, în această dimineață. Incidentul a avut loc chiar la finalul primei ore de curs.

 


Un elev premiant al liceului din localitatea Vidra din judeţul Vrancea a fost găsit spânzurat joi dimineaţă. Băiatul de clasa a XI-a se pare că avea probleme în familie, el încercând şi în urmă cu un an să fugă de acasă.

 


Liceul Tehnologic Special ,,Vasile Pavelcu” din Iaşi organizează, alături de Inspectoratul Şcolar Judeţean, în perioada 08-11 mai 2017, cea de-a VII-a ediţie a Concursului Naţional pentru Elevi cu Deficienţe de Auz.

 


Pagina 8 din 12

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top