fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
A fost anunțat un al treilea posibil caz de infectare cu Omicron. Este vorba despre un sportiv din Maramureș. Rezultatele parțiale arată că, în urma secvențierii tulpinii, aceasta este similară cu cele identificate la ceilalți doi pasageri din cursa de Africa de Sud.

Bărbatul din Bârlad confirmat cu varianta Omicron nu este lăsat de vecini nici să deschidă geamul, deși locuiește la etaj, iar polițiștii care trebuie să verifice dacă stă în izolare îl sună din fața blocului și-l pun doar să se afișeze la fereastră.

Un pacient din județul Bacău a intrat pe picioare în Spitalul de Neurochirurgie „Nicolae Oblu” din Iași și a ieșit în scaun cu rotile, paralizat de la gât în jos. A fost operat inițial pentru hernie cervicală, dar a luat în spital stafilococ auriu și asta l-a adus de încă două ori la cuțit, în aceeași zi. În urma ultimelor intervenții, starea i s-a degradat constant.

Dintr-un om activ, a ajuns aproape o legumă. Este îngrijit de părinți, care-l întorc de pe o parte pe alta de câteva ori pe zi. În cererea depusă la Tribunalul Iași prin care cere un milion de euro despăgubiri de la spital, omul descrie chinurile prin care a trecut și trece zilnic: dureri groaznice, care au fost înlocuite treptat de imposibilitatea de a se mai mișca. A atașat la dosar și dovada: înainte de operație buletinul de analize era curat; după operație, rana i-a fost infectată cu stafilococ și a împiedicat vindecarea.

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, precizează că nu s-a vaccinat anti-COVID pentru că în urmă cu aproximativ jumătate de an a fost infectat cu noul coronavirus, după ce fetiţa sa a contractat infecţia la grădiniţă.

Cu o zi înaintea meciului pe care naționala de fotbal a României îl va disputa cu Macedonia de Nord, în preliminariile Mondialului din 2022, Ianis Hagi a fost testat pozitiv la SARS-CoV-2.

Nicolae Dică are coronavirus şi ratează meciurile naţionalei de fotbal.

Omul de afaceri Ion Ţiriac, în vârstă de 82 de ani, a mărturisit că a fost bolnav de Covid, dar că a trecut prin boală fără să simtă.

Bărbatul care a suferit arsuri grave în portul Constanța și a fost transferat cu întârziere în Belgia a murit. Pacientul a fost internat în România în trei spitale. Locul la clinica din străinătate a fost găsit de familie, iar transferul a fost amânat două zile la rând, din cauza condițiilor meteo și a unei defecțiuni tehnice.

Un român este cercetat penal de poliția italiană după ce a prezentat la intrarea în țară, pe aeroportul din Catania, un test Covid-19 pozitiv, care certifica astfel faptul că este infectat cu noul coronavirus.

Pagina 1 din 6

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Cartierul Austriac